Declaraţia ministrului Transporturilor a fost făcută în urma unor discuţii cu înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Republicii Moldova şi României despre rutele alternative pentru transportul cerealelor din Ucraina.
Grindeanu: „Creştem capacitatea de tranzit a cerealelor din Ucraina de la 2 la 4 milioane tone”
"Am căzut de acord că trebuie accelerate exporturile de cereale ucrainiene în contextul atacurilor pe care dumneavoastră le ştiţi din ultimele săptămâni asupra porturilor ucrainene de la Reni şi Ismail. În cadrul acestor întâlniri, am subliniat importanţa rutelor de transport româneşti terestre, pe cale ferată, dar şi navale pentru menţinerea unui flux continuu pentru exporturile şi importurile din Ucraina.
Din perspectiva transportului pe Dunăre, Canalul Sulina este singura cale navigabilă viabilă pentru aceste transporturi şi de aceea este important să optimizăm capacitatea acestei rute. A fost o întâlnire extrem de bună, fructuoasă, care ne va duce prin măsurile pe care le vom lua la creşterea capacităţii de tranzit a cerealelor care provin din Ucraina, prin România, astfel încât de la peste 2 milioane de tone cât avem acum lunar să ajungem la ţinta pe care ne-am propus-o în perioada următoare şi anume de aproape 4 milioane de tone", a detaliat ministrul Sorin Grindeanu.
Citește și: Sindicalistul ce conduce greva de la Finanțe: 7 terenuri, 2 case, un apartament. Ia 10.000 lei/lună
Înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, ai Republicii Moldova şi României s-au reunit, vineri, la Galaţi, pentru a discuta despre rutele alternative pentru transportul cerealelor din Ucraina, anunţul despre această întâlnire şi agenda de discuţii fiind făcut, joi, de Ambasada SUA la Bucureşti.
La reuniune au mai participat, pe lângă ministrul Sorin Grindeanu, şi Jim O'Brien, care conduce biroul SUA ce gestionează regimurile de sancţiuni (U.S. Sanctions Coordinator), vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, Magda Kopczynska - director pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport, reprezentanţi ai Comisiei Europeane şi ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea.
"În faţa adversităţii, unitatea primează. Într-o întâlnire crucială, (...) România, Ucraina, Republica Moldova, Comisia Europeană şi Statele Unite îşi vor uni forţele, în urma ieşirii dure a Rusiei din Iniţiativa pentru cereale la Marea Neagră (...) În ciuda distrugerii nemiloase de către Rusia a infrastructurii portuare ucrainene şi a depozitelor de cereale, rămânem angajaţi în asigurarea continuităţii neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene, pentru a satisface cererea globală. Colaborând, suntem hotărâţi să consolidăm şi să diversificăm rutele alternative pentru exporturile de cereale pe cale ferată, rutieră şi maritimă, asigurând rolul esenţial al Ucrainei pe piaţa alimentară globală", a transmis Ambasada SUA.
În poziţia transmisă de Ambasada SUA a fost denunţat din nou Kremlinul pentru că "a transformat hrana în armă şi a pus în pericol securitatea alimentară globală".