Dominic Fritz a făcut demersuri la București pentru preluarea Spitalului CFR Timișoara. De altfel, încă de la finalul anului trecut, municipalitatea și-a exprimat intenția de a prelua unitatea medicală ce se află în subordinea Ministerul Transporturilor.
Primarul Dominic Fritz a participat, vineri, la București, la o întâlnire pe acest subiect cu premierul Nicolae Ciucă și ministrul Sorin Grindeanu, scrie tion.ro.
Fritz a făcut demersuri la București pentru preluarea Spitalului CFR Timișoara. De ce în vrea
Primăria Timișoara susține că este pregătită să preia o nouă unitate sanitară în administrare, iar consilierii locali și-au dat acordul în acest sens în decembrie 2022.
Primarul Dominic Fritz s-a aflat, vineri, la București, ca să facă demersuri pentru preluarea Spitalului CFR.
Citește și: Dominic Fritz spune că nu multă lumea va mai putea să-și plătească impozitele. Două camere - 750 lei
„Am participat la o ședință de Guvern cu prim-ministrul Ciucă și vicepremierul Grindeanu pentru o discuție despre viitorul celor 15 spitale CFR din România, din care și unul la Timișoara.
Anomalia istorică să existe spitale în subordinea Ministerului Transporturilor, care n-are nicio treabă cu sănătatea, trebuie să înceteze.
Premierul a subliniat că vrea să se finalizeze procesul de predare încă din acest an.
Am anunțat Guvernul României încă din decembrie anul trecut că Municipiul Timișoara este gata să preia în administrare Spitalul CFR, unul din spitale de tradiție ale Timișoarei, cu buni specialiști și cu o paletă largă de servicii medicale”, a precizat primarul Timișoarei.
Spitalul CFR Timișoara este organizat pavilionar, fiind compus din Pavilionul nr. 13, Pavilionul nr. 14, Pavilionul nr. 15, Blocul Operator și Centrala termică.
Acesta este finanțat din venituri proprii, prin sistemul de asigurări sociale de sănătate. Are o capacitate de 212 paturi pentru spitalizare continuă și 14 paturi pentru spitalizare de zi.
De ce este important Spitalul CFR
Terenul pe care sunt amplasate toate aceste clădiri face parte din domeniul public al statului, dat în administrarea Spitalului CFR. Pavilioanele 13-15 au fost construite la începutul anilor 1900, fiind formate din demisol, parter și etaj.
Pavilioanele nr. 13 și nr. 14 adăpostesc pe cele trei nivele diverse spații administrative, vestiare, atelierul tehnic, sala de așteptare, biroul de internări, camera de gardă, Clinica de Chirurgie,
Clinica de Medicină Internă, Compartimentele de Neurologie și Psihiatrie etc. În Pavilionul nr. 15 funcționează secțiile O.R.L., Oftalmologie și Farmacia.
Citește și: Un medic și-a bătut crunt copilul care a luat note mici la școală
La subsolul clădirii Bloc Operator se află laboratoarele de analize medicale, de anatomie patologică, sala de recoltare, dar și casieria. La parter sunt trei săli de operații și secția ATI, iar la etaj se găsesc birourile administrative și un amfiteatru.
În curtea spitalului se află centrala termică, care asigură apa caldă și căldura necesare celor patru corpuri de clădire.
„Practic, dacă Spitalul CFR va fi transferat orașului, timișorenii vor avea de câștigat. Spitalul CFR ar spori capacitatea actuală a Spitalului Municipal cu încă 200 de paturi.
Pacienții vor avea la dispoziție întreaga paletă de servicii medicale, într-o structură mai eficientă și coerentă decât acum.
Am și avea acces mai facil la fonduri europene pentru modernizare, astfel încât în următorii ani Timișoara să-și întărească poziția de pol de servicii medicale de calitate pentru toată regiunea de vest”, a mai precizat primarul Dominic Fritz.
Spitalul CFR Timișoara acordă servicii în următoarele specialități: anestezie și terapie intensivă, medicină internă, pediatrie, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie, medicină de laborator și radiologie – imagistică medicală.
Vă reamintim, în decembrie 2022 au demarat lucrările de renovare și modernizare a clădirii în care se află secțiile de Oftalmologie și ORL ale Spitalului Clinic CF Timișoara. Investițiile depășesc 150.000 de euro.