duminică 19 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

Fostul ministru al Educației, Adomniței, condamnat la 3 ani și 2 luni cu executare în primă instanță

Data publicării: 27.11.2020 • 15:13 Data actualizării: 27.11.2020 • 15:37
Cristian Adomniței, condamnat la 3 ani și 2 luni cu executare/FOTO: Observator
Cristian Adomniței, condamnat la 3 ani și 2 luni cu executare/FOTO: Observator

Fostul ministrul al Educației și fost președinte al Consiliului Județean Iași, Cristian Adominței, a fost condamnat, în primă instanță, la trei ani și două luni de închisoare cu executare, în dosarul în care e acuzat că a încercat să mascheze un control de audit.

Acuzațiile sunt de favorizarea făpuitorului și fals intelectual, comise când Cristian Adominței era președinte al Consiliului Județean Iași.

La vremea respectivă, pro­curorii spuneau că acesta ar fi încercat să mascheze un control de audit în urma căruia se descoperiseră mai multe nereguli legate de derularea unui contract public semnat între Consiliul Județean şi o firmă de publicitate.

În mai 2015, Cristian Adomniţei s-a suspendat din toate funcţiile politice, inclusiv din cea de preşedinte al PNL Iaşi, potrivit hotnews.ro.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră