Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, este de părere că liceele tehnologice trebuie să devină o opțiune reală pentru elevi, nu un traseu ales doar de cei care nu obțin note suficient de mari pentru a ajunge la liceele teoretice.
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, este de părere că liceele tehnologice trebuie să devină o opțiune reală pentru elevi, nu un traseu ales doar de cei care nu obțin note suficient de mari pentru a ajunge la liceele teoretice.
Ministrul Educaţiei Mihai Dimian, a afirmat după prezentarea rezultatelor testării PISA 2025, că sunt foarte multe de făcut pentru ca elevii să înţeleagă ceea ce citesc şi să aplice ceea ce învaţă la şcoală, astfel încât să fie mai bine pentru profesiile viitorului.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat marţi decretul de numire în funcţia de membru al Guvernului a lui Mihai Dimian, ministru al educaţiei şi cercetării. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie va avea loc la ora 16:00, la Palatul Cotroceni.
MInisterul Educației nu are șef de 2 luni după demisia lui Daniel David. Se pare că alesul premierului Bolojan ar putea fi rectorul Uiversității Ștefan cel Mare, Mihai Dimian. Acesta are un salariu și o avere uriașă.
Temele de vacanță vor deveni opționale, iar elevii vor lucra zilnic doar un timp clar stabilit pentru cele obligatorii. Ministerul Educației introduce, printr-un noi reguli pentru profesori și directori, precum și un sistem anual de feedback din partea elevilor și părinților.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat că Săptămâna Verde şi Şcoala Altfel vor fi păstrate, dar organizate mai eficient. Elevii vor experimenta activităţi diferite fără a întrerupe procesul educaţional, beneficiind de o continuitate şi o abordare mai atractivă a învăţării.
După ce bursele de performanță și cele de reziliență au fost eliminate din acest an școlar, ministrul Educației, Daniel David, promite că acestea ar putea fi reintroduse anul viitor, dacă bugetul o va permite.
Sindicatele din educație anunță un miting în Piața Victoriei și un marș spre Palatul Cotroceni în prima zi de școală, 8 septembrie 2025. Federațiile îl acuză pe ministrul Educației, Daniel David, că a „generat haos în învățământ” și îi cer demisia de onoare.