Concret, echipele înscrise vor livra juriului, în ziua concursului, între orele 10 - 15, produsele gata preparate, "de acasă", folosind materie primă locală, iar la finalul zilei, după ce juriul de profesionişti va degusta şi va stabili cele mai bune preparate şi băuturi, se vor anunţa câştigătorii.
"Pachetul" de concurs trebuie să conţină: pălincă (2 x 0,5 l), cârnaţi (minimum o jumătate de metru), caltaboşi (minimum o jumătate de metru), toroş (minimum 0,5 kg), un produs local special, un platou afumături (minimum 0,5 kg) şi vin (2 x 1 l). Organizatorii recomandă utilizarea ambalajelor reciclabile - sticlă, hârtie, carton, aluminiu etc.
Juriul va acorda acorda cel puţin 11 premii, după cum urmează: Cea mai bună pălincă; Cei mai buni cârnaţi; Cei mai buni caltaboşi; Cel mai bun toroş; Cel mai bun produs local special; Cel mai bun platou de afumături; Cel mai bun vin; Premii speciale şi Marele premiu (I, II, III).
"De data asta, gustul este singurul care va conta. Se vor da premii pe fiecare categorie şi la final avem Marele premiu care se va acorda pe totalul punctelor acumulate. Poţi să câştigi patru categorii din şapte, dar să nu intri în primii trei la finală. Poţi să iei locul trei la toate şapte şi să primeşti astfel locul I la finală", a explicat Nicolae Pop, directorul Festivalului.
Premiile vor consta în produse şi servicii oferite de partenerii şi sponsorii festivalului.
Festivalul se va desfăşura sâmbătă, 27 februarie 2021, la Complex President din Băile Felix.
Juriul principal este format exclusiv din bucătari profesionişti: preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism (ANBCT România), Ştefan Bercea; mentorul şi antrenorul echipei naţionale de bucătari (seniori) a României la Olimpiada gastronomică 2020, Ciprian Nicolescu; directorul de programe al ANBCT România,Adrian Neag; executive chef "Graf" Oradea, Lavinia Maier; executive chef Complex "President" Băile Felix, Alexandru Şandrău; câştigătorul "Chefi la cuţite" 2018, Bogdan Vandici, medalie de argint la Olimpiada tinerilor bucătari 2019; fostul participant la Campionatul mondial de gastronomie, Eugen Bar şi directorul Festivalului, Nicolae Pop.