EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019/ Elevii de clasa a VI-a susțin proba la limba română și comunicare

DE Alexandru Pop | Actualizat: 22.05.2019 - 12:02

Elevii clasei a VI-a din ciclul gimnazial susţin, începând de miercuri, evaluarea naţională. Prima probă este cea de limbă şi comunicare, iar următoarele vor fi la matematică ştiințele naturii, informează Ministerul Educației Naționale.

SHARE

Sălile în care au loc evaluările sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care ar putea influenţa desfăşurarea probelor.

Durata alocată rezolvării pentru elevii claselor VI-a este 60 de minute.

Testele vor fi evaluate de către cadrele didactice din unităţile de învăţământ în care acestea se desfăşoară, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.

Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei.

Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate, transmite sursa citată.

Peste 550.000 de elevi vor fi supuşi evaluării naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te