vineri 12 decembrie
EUR 5.0904 USD 4.3406
Abonează-te
Newsweek România

Teodor Țigan, fostul șef Romsilva, trebuie să dea înapoi bonusul de pensionare de 100.000 de euro

Data publicării: 12.12.2025 • 20:17 Data actualizării: 12.12.2025 • 20:31
Teodor Șigan, fost director al Romsilva - Foto: Inquam Photos / George Călin
Teodor Șigan, fost director al Romsilva - Foto: Inquam Photos / George Călin

Teodor Țigan trebuie să dea înapoi bonusul de pensionare de 100.000 de euro. Instanța a respins dolicitarea fostului șef al Romsilva despre care Newsweek a scris că s-a pensionat cu primă de 100.000 € și reangajat ca director la Direcţia Silvică Arad,

Vineri seara, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat pe pagina sa de Facebook, că instanța a respins acțiunea formulată de Teodor Țigan, director al Direcției Silvice Arad, și a menținut decizia de încetare a contractului său de muncă.

Magistrații au dispus ca acesta să restituie suma de 280.520 de lei, reprezentând bonusul de pensionare încasat anterior. Decizia nu este definitivă.

Teodor Țigan, fostul șef Romsilva, trebuie să dea înapoi bonusul de pensionare de 100.000 de euro

Potrivit ministrului, Teodor Țigan a primit un bonus de pensionare de aproximativ 100.000 de euro brut, după care a fost reangajat la Romsilva, în funcția de director al Direcției Silvice Arad, cumulând pensia cu salariul.

„Decizia nu este definitivă. Felicitări avocaților de la nivelul Romsilva pentru acest rezultat preliminar”, a transmis Diana Buzoianu.

Newsweek a scris pe larg despre cazul lui Țigan. Link mai jos.

Citește și: Definiția tupeului: Pensionat cu primă de 100.000 € și reangajat, fostul șef Romsilva vrea mai mult

Cazul a intrat și în atenția Direcției Naționale Anticorupție.

DNA a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu situația lui Teodor Țigan, care s-a pensionat în 2023, a încasat bonusul de pensionare, iar ulterior a fost reangajat în cadrul Romsilva, potrivit unei investigații publicate în luna august.

Conform sursei citate, Teodor Țigan nu putea încasa prima de pensionare decât la încetarea contractului individual de muncă.

De asemenea, după încasarea bonusului, reangajarea ar fi fost posibilă doar prin concurs sau selecție, proceduri care, potrivit informațiilor publice de pe site-ul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, nu ar fi avut loc, scrie Digi24.

Anterior, Teodor Țigan a dat în judecată Romsilva, după ce a fost concediat în luna martie de la Direcția Silvică Arad, înainte de expirarea contractului său de muncă, care era valabil până în luna iunie.

Citește și: Panică la Romsilva unde s-a luat și bonus de 100.000 € la pensie. Ce spune noul ministru al Mediului

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră