Nemulţumirea generală pe continent ia amploare. La Kassel, în Germania, mii de oameni au ieşit, sâmbătă, în stradă pentru a demonstra contra restrcţiilor impuse de autorităţi în vederea combaterii pandemiei de coronavirus.
Peste 20.000 de persoane au format un marş de protest la Kassel, deşi o demonstraţie de o astfel de amploare nu fusese autorizată.
Autorităţile din Kassel aprobaseră o demonstraţie pe terenul rezervat halelor expoziţionale din Schwanenwiese, cu participarea a cel mult 5000 de persoane, şi în Piaţa Deutsche Einheit, din apropiere, cu participarea a până la 1000 de persoane. Demonstranţii ar fi trebuit să poarte măşti faciale şi să păstreze distanţa minimă de 1,5 metri.
Prevederile autorităţilor au fost încălcate nu doar prin numărul de participanţi sau locul de desfăşurare a protestelor ci şi prin nerespectarea prevederilor sanitare. Protestatarii nu au respectat măsurile în vigoare, respectiv purtarea măştii şi păstrarea distanţei minime.
Demonstranţii purtau pancarte cu lozinci de genul: „Gata cu lockdown-ul!", "Să plece Merkel" sau "Să plece Söder" (Markus Söder fiind premierul Bavariei). Atmosfera a fost plină de agresivitate şi nu e de mirare că s-a ajuns şi la ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, dar şi cu germanii participanţi la contra-demonstraţii. Şi adversari ai vaccinări s-au aflat printre protestatari.
Ca şi în alte capitale europene, furia maselor nu s-a îndreptat doar către autorităţi ci şi către presă. Poliţia a recurs la spray cu piper, bastoane de cauciuc şi tunuri de apă. „Nu tolerăm astfel de atacuri. Un protest paşnic arată altfel", a postat Poliţia pe Twitter. Câteva persoane au fost arestate.
La Berlin, în schimb, doar foarte puţine persoane au dat curs apelului de a protesta împotriva restricţiilor actuale.
Germanii s-au săturat de restricţii
La finele consultărilor de vineri, dintre Angela Merkel şi premierii de land, cancelara a dat de înţeles că, ţinând cont de creşterea numărului de infectări cu coronavirus, germanii ar trebui să fie pregătiţi pentru înăsprirea, din nou, a măsurilor anti-Covid.
Duminică, autorităţile de resort au raportat 13.733 de noi infectări. Cu exact o săptămână în urmă se înregistraseră doar 10.790 de cazuri. Numărul total de cazuri de Covid, întregistrate până acum în Germania a ajuns la 2.659.516. Şi tot de la izbucnirea pandemiei, 74.664 de oameni au murit în Germania în legătură cu o infectare cu SARS-CoV-2.
Începând din data de 8 martie, germanii se pot testa, gratuit, o dată pe săptămână.
Potrivit unui sondaj YouGov, doar 30 de procente din populaţie susţin o eventuală înăsprire a restricţiilor. 23 la sută pledează pentru menţinerea măsurilor, în vigoare încă până pe 28 martie, în timp ce peste o cincime dintre cei chestionaţi s-au pronunţat pentru relaxare. 15 procente vor anularea măsurilor care îngrădesc libertăţile individuale.
Marşuri şi proteste anti-restricţii şi în România
În Bucureşti, precum şi în câteva alte oraşe ale ţării, cum ar fi Cluj, Galaţi, Braşov, Constanţa sau Timişoara, mii de oameni au ieşit în stradă - fără mască - pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de restricţiile anti-coronavirus. În Capitală şi la Cluj, printre protestatari s-au numărat şi lideri ai formaţiunii populiste de dreapta AUR. Demonstranţii au purtat steaguri, pancarte similare protestatarilor din alte ţări europene, cu lozinci de genul „Jos masca, nu vaccin!”, „Stop vaccinării obligatorii!”, dar şi obiecte religioase.
Sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunţa 6.096 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, înregistrate după efectuarea a 37.532 de teste. Şi numărul deceselor rămâne ridicat (112 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore). Incidenţa de şapte zile (noi infectări la suta de mii de locuitori în decurs de o săptămână) a atins, sâmbătă, pragul de 189 la nivelul ţării.
Zagreb, Belgrad, Londra, Stockholm...
Mii de sârbi şi croaţi, au ieşit şi ei în stradă, tot fără măşti, în semn de protest. În capitala croată Zagreb, dar şi în alte oraşe ale ţării, cum ar fi Osijek, Split, Dubrovnik şi Sibenik, mii de persoane au protestat contra măsurilor anti-Covid. În capitala Serbiei, la Belgrad, protestatarii au ocupat Piaţa Republicii, avertizând că obligativitatea purtării măştii este o "tiranie".
În timpul protestelor desfăşurate la Londra, cu participarea a mii de oameni, Poliţia a arestat câteva zeci de presoane pentru încălcarea măsurilor anti-coronavirus impuse de autorităţi. Demonstraţiile au avut punctul de plecare în Hyde Park.
În Suedia au avut loc mai multe demonstraţii, dizolvate ulterior de Poliţie: în Stockholm, Göteborg şi Malmö. Suedia a adoptat, la nivel european, un curs aparte şi foarte moderat anti-Covid. Autorităţile au apelat în primul rând la raţiune, fără a impune măsuri aşa de severe ca în alte ţări europene.