Escrocherie periculoasă în România. O femeie, păcălită de doi ucraineni. Uite cât de ușor pici în plasă
O femeie din București a fost păcălită să plătească o sumă mare de bani în lei și criptomonede, după ce a fost sunată de persoane care se dădeau angajați de la ASF și de la o bancă. Doi ucraineni sunt implicați în fraudă.
Un nou caz de înșelăciune este investigat de polițiștii din București. Doi tineri ucraineni sunt implicați în această escrocherie.
Este vorba despre o femeie de 39 de ani care a fost atrasă într-o capcană.
Escrocherie periculoasă în România. O femeie, păcălită de doi ucraineni. Uite cât de ușor pici în plasă
La data de 4 iulie 2026, polițiștii Secției 9 din București au fost sesizați de o femeie care a reclamat că, în perioada 2-3 iulie 2026, a fost victima unei înșelăciuni.
Citește și: O nouă escrocherie online „în numele prietenilor”. Fraza care te poate lăsa fără bani!
Ea spunea că mai multe persoane au contactat-o telefonic, prezentându-se în mod fals drept reprezentanți ai unor insitutii (Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și ai unei unități bancare, susținând că este victima unui furt de identitate și că fondurile sale sunt în pericol. Sub acest pretext, au determinat-o să depună aproximativ 69.700 de lei în ATM-uri Bitcoin, folosind coduri QR transmise de apelanți.
Ulterior, invocând faptul că tranzacțiile prin ATM nu mai funcționează, au stabilit o întâlnire în Parcul Florilor din Sectorul 2, unde un bărbat, folosind parola comunicată anterior de presupusul reprezentant ASF și pretinzând că este reprezentant al băncii, a preluat de la persoana vătămată aproximativ 217.000 de lei.
Citește și: O nouă escrocherie ia amploare în România. ”M-a sunat să mă felicite pentru un credit de 40.000 €”
În urma activităților investigativ-operative, polițiștii Secției 9 au identificat doi cetățeni ucraineni, unul bănuit că a ridicat suma de bani, iar celălalt că i-a facilitat transportul către locul întâlnirii.
La data de 16 iulie 2026, cei doi au fost depistați de polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Azuga și conduși la sediul Secției 9 Poliție. Față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru complicitate la înșelăciune și uz de fals, urmând să fie prezentați magistraților cu propunere legală.