Educația sexuală în școli, motiv de război cultural în America

DE Daniel Toșa | 09.02.2022 - 10:31
Educația sexuală în școli, motiv de război cultural în America/FOTO: Pexels
Educația sexuală în școli, motiv de război cultural în America/FOTO: Pexels

Fără discuții în clasă despre identitate de gen sau orientarea sexuală, interzicerea în biblioteci a cărților care tratează aceste subiecte. În Statele Unite, proiectele de lege care limitează discuțiile despre homosexualitate sau identitate de gen cu copiii se înmulțesc.

SHARE

Școala, o oglindă a unei Americi divizate, este de luni de zile scena unor ciocniri pe tema predării rasismului, istoriei sau sexualității.

Cea mai recentă bătălie este în desfășurare în Florida, unde un text numit de contestatarii săi „Don’t say gay” și susținut de guvernatorul Ron DeSantis, un lider Partidului Republican, a mai depășit o etapă în Senat marţi.

Dacă va fi adoptată, această lege le-ar interzice profesorilor să discute despre identitatea de gen și orientarea sexuală până la un anumit nivel sau într-un mod considerat inadecvat pentru copii.

Proiectul, ferm opus de asociațiile locale, a stârnit și reacția Casei Albe.

„În toată țara, liderii republicani caută să reglementeze ce pot citi copiii, ce pot învăța și, mai îngrijorător, ce pot fi”, a declarat marți un purtător de cuvânt al administrației Biden.

Citește și:Kremlin: Niciun acord cu Parisul privind Ucraina. Este imposibil, Franța e membră UE și NATO

Legea transmite ideea că „pur și simplu din cauza a ceea ce sunt, (persoanele LGBT) sunt indecente”, denunță și Brandon Wolf, de la organizația Equality Florida.

„Acest lucru va ucide copii”, a scris Chasten Buttigieg, soțul ministrului Transporturilor Pete Buttigieg, citând un studiu potrivit căruia 42% dintre tinerii LGBT s-au gândit serios la sinucidere în 2021.

Cu toate acestea, „a vorbi despre aceste subiecte într-un cadru tolerant reduce numărul de încercări de sinucidere”, potrivit Natasha Poulopoulos, psiholog pentru copii din Miami.

De la vârsta de 7 ani, copiii pot avea „o idee destul de clară despre identitatea lor de gen”, spune ea.

Citește și: Șase nave rusești de asalt se îndreaptă spre Marea Neagră. Moscova spune că pentru exerciții

„Ideea nu este de a încuraja copiii să vorbească despre sex”, ci de a le oferi posibilitatea de a reflecta la „cum se simt” și că ei știu „că pot discuta despre asta”, explică Poulopoulos.

În schimb, Tina Descovich, a cărei organizație Moms for Liberty apără controversata lege, respinge orice „discriminare”. „Este vorba despre a le permite părinților să-și crească copiii și să aibă un cuvânt de spus în ceea ce li se întâmplă”, a spus ea pentru AFP.

Citând exemplul unei femei care a aflat că fiica ei de 13 ani a avut întâlniri la școala ei cu privire la identitatea ei de gen, în cadrul cărora a fost informată despre posibilitatea de a folosi „toaleta bărbaților”, ea denunță: „Asta nu este normal". Aceste discuții, ca și cele despre orientarea sexuală, trebuie purtate „acasă”, „la o vârstă adecvată”, insistă Descovich.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te