Chiar dacă în acest moment negocierile sunt blocate, ambasadoarea Franței la București, Laurence Auer, speră la o semnare cât mai rapidă a contractului. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, va fi un nou eșec pentru administrația lui Emmanuel Macron, după ce Naval Group, companie deținută de statul francez, a pierdut contractul cu Australia, dar are probleme și în Grecia.
Cronica unui contract amânat
În toamna anului 2018, MApN a finalizat procedura de achiziție a celor patru corvete multifuncționale din clasa Gowind 2500 și modernizarea fregatelor Regina Maria și Regele Ferdinand.
Newsweek România a dezvăluit atunci, în exclusivitate, clasamentul ofertelor financiare depuse de cei trei competitori: francezii de la Naval Group cu 1,2 miliarde euro, urmați de olandezii de la Damen cu 1,255 miliarde de euro și de italienii de la Fincantieri cu 1,34 miliarde euro.
Practic, în baza prețului cel mai mic, contractul urma să fie atribuit companiei franceze care a licitat în asociere cu Șantierul Naval Constanța, controlat de omul de afaceri Gheorghe Bosânceanu.
Clasată pe locul al doilea, compania olandeză Damen a deschis mai multe procese prin care a contestat licitația organizată de MApN, dar a pierdut de fiecare dată.
Ambasadoarea Franței este optimistă
După trei ani de tergiversări, oficialii români i-au chemat recent pe reprezentanții Naval Group să semneze contractul. Delegația franceză, însoțită de reprezentanții Șantierului Naval Constanța, s-a prezentat la sediul MApN pe data de 13 decembrie.
A doua zi, pe 14 decembrie, reprezentanții asocierii franco-române s-au răzgândit și au anunțat că nu mai semnează contractul, invocând câteva clauze pe care le consideră inacceptabile.
Surse din cadrul MApN susțin că au încercat să deblocheze negocierile, dar fără succes.
Refuzul a luat-o prin surprindere pe Laurence Auer, ambasadoarea Franței în România, care se declară însă optimistă.
„Negocierea este în fază finală, iar cele două Guverne, cel francez şi cel român, speră la o semnare cât mai rapidă a contractului. Amintim că discuţiile sunt de ordin tehnic, care trebuie să fie finalizate, nu sunt discuţii între Guverne în această fază finală. Contractul este aproape finalizat. Este dorinţă puternică de ambele părţi ca acest contract să se încheie”, a declarat Laurence Auer în cadrul unei conferințe de presă.
Întâmplător sau nu, exact în această perioadă se afla la București viceamiralul Gilles Boidevezi, prefect maritim al Mediteranei și comandant al Districtului Maritim Mediteraneean.
Contractul secolului, luat de americani
Compania Naval Group s-a aflat recent în centrul unui scandal de proporții între SUA și Franța, după ce a pierdut un contract gigantic. În 2016, francezii au semnat cu Australia un contract de 31 de miliarde de dolari pentru construcția a 12 submarine nucleare. Ulterior, valoarea proiectului ajuns la peste 56 de miliarde de dolari. Din cauza întârzierilor și controverselor din jurul acestui contract, Australia a denunțat contractul cu Franța și a semnat un nou acord cu SUA și Marea Britanie.
Decizia l-a înfuriat pe președintele Emmanuel Macron care a luat o serie de măsuri diplomatice fără precedent, culminând cu rechemarea ambasadorilor din SUA și Australia pentru consultări.
Naval Group a semnat ulterior un contract de cinci miliarde de euro pentru a furniza Greciei trei corvete și trei fregate. Contractul a fost semnat de președintele Emmanuel Macron și premierul grec Kyriakos Mitsotakis, dar pentru finalizarea sa este nevoie de acordul parlamentului elen.