Curtea de Apel Iaşi a precizat, miercuri, că medicul Carmen Dorobăţ nu mai poate ocupa o funcţie de conducere publică, ea fiind în prezent managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Carmen Dorobăţ a spus că se va conforma deciziei instanţei, adică va demisiona de la conducerea spitalului ieşean.
“Am clarificat prin avocaţii mei exprimarea deciziei finale şi sigur mă voi conforma. Sunt convinsă că managementul va merge la fel de bine. Vă multumesc pentru colaborarea instituţională pe care am avut-o”, a declarat presei medicul Carmen Dorobăţ.
Curtea de Apel Iaşi a decis pe 20 noiembrie condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare a medicului Carmen Dorobăţ, şefa Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, în timp ce soţul acesteia, Gheorghe Dorobăţ a primit doi ani şi trei luni de închisoare cu suspendare. Cei doi sunt acuzaţi că au au primit mită de la 124 de studenţi ai UMF Iaşi pentru a fi promovaţi la examene.
Carmen Dorobăţ nu va avea dreptul să predea timp de cinci ani la UMF Iaşi, au decis judecătorii.
Soţii Dorobăţ nu şi-au recunoscut faptele pe care le-au comis în anul 2014, cei doi fiind şi arestaţi în anul 2015.
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada iunie-iulie 2014, Carmen Dorobăţ ar fi cerut şi primit suma totală de 5.400 de euro, de la 57 de studenţi de la Facultatea de Medicină Dentară.
”Această sumă de bani a fost remisă inculpatei în mod direct de către studenţi sau prin intermediul unora dintre ei (în numele lor), pentru a-i promova pe aceştia la probele practice şi teoretice ale examenului respectiv şi pentru a le acorda note de promovare de 8 şi 9 în absenţa unei evaluări obiective a tezelor de examinare şi a acordării calificativelor pe baza evaluării obiective“, au susţinut procurorii.
În sesiunea de examene din anul 2015, anchetatorii au stabilit că între 6 şi 30 ianuarie, Gheorghe Dorobăţ ar fi pretins direct sau prin intermediul soţiei câte 100 de euro de la 67 de studenţi. După ce a fost eliberată din arest, Carmen Dorobăţ a revenit în funcţia de manager al Spitalului de Boli Infecţioase, potrivit news.ro.