Vocația – bolnăvicioasă – de a se divide la nesfârșit, de a nu vedea necesitatea unei agende comune și orbirea, sistematică, care împiedica o practică politică în direcția construirii și a consolidării unei asemenea agende.
Cu implicația că, spre deosebire de ”dreapta” românească, la stânga lucrurile stau – sau cel puțin stăteau la acea vreme – sensibil diferit, în sensul în care, vorba e faimoasă, ”unirea face puterea”. Unirea, solidaritatea, echipa șamd.
Discuția despre ”diviziunea dreptei” nu e de domeniul trecutului – așa cum nu e nici o alta, complementară, cu privire la cât e de dreapta pretinsa ”dreaptă” de la noi.
Iată însă că anul acesta – cu o creștere a ritmului mai ales după faptul europarlamentarelor – fenomenul divizării are loc și la stângă de la noi. Și anume, el se întâmplă la dimensiunile unui spectacol de proporții.
Citește comentariul integral pe platforma de dezbateri Marginalia
