De la 1 februarie, în România va fi folosit și vaccinul Moderna. Cum se programează (rapel, 28 zile)

DE Elena Andrei | Actualizat: 28.01.2021 - 12:47
Centru de vaccinare/FOTO: Facebook

Românii reprogramați pentru vaccinare, în contextul reducerii livrărilor de către compania Pfizer, vor fi vaccinați de la 1 februarie cu vaccinul Moderna, pentru care rapelul este la 28 de zile, anunță Comitetului de coordonare a vaccinării. Programarea se va face pe platformă.

SHARE

Mulți români au fost programați pentru rapel după o lună, deși termenul este de 21 de zile pentru vaccinul Pfizer, singurul folosit până acum în campania de vaccinare din România. Aceștia se pot reprograma pentru rapel, care, pentru vaccinul Moderna este de 28 de zile.

Autoritățile au anunțat miercuri că de la 1 februarie administrarea vaccinului Moderna poate avea loc în centrele de vaccinare din țară.

„Vaccinarea celor reprogramați se va face cu Moderna, pentru care rapelul este la 28 de zile. Să reținem faptul ca luna Februarie are 28 de zile. Persoana programată inițial pentru administrarea primei doze la 28 ianuarie va fi reprogramată pentru data de 8 Februarie, cu rapel în 8 Martie", a transmis miercuri seară Comitetul de coordonare a vaccinării (CNCAV).

Sunt 35.304 persoane care aveau programare inițială în perioada 28 ianuarie - 11 februarie și care vor fi reprogramate la un interval de zece zile.

Cum se va face reprogramarea

În ceea ce privește reprogramarea persoanelor din etapa II din categoria domenii esențiale, aceasta se face prin intermediul platformei informatice, în ordinea realizării programărilor inițiale.

CNCAV subliniază că a formulat deja noile cerințe operaționale către Serviciul de Telecomunicații Speciale, astfel încât procesul de reprogramare să se desfășoare optim, iar persoanele ce vor fi reprogramate vor fi înștiințate prin SMS și e-mail, unde vor fi specificate noile date și intervale orare pentru administrarea vaccinului.

De asemenea, prin e-mail vor primi o nouă recipisă care conține noile date de programare, existând, totodată, posibilitatea de vizualizare a recipisei în secțiunea „Programările mele”, direct în platformă.

Autoritățile mai spun că pentru persoanele programate în etapa a doua, exceptând persoanele din domeniile esențiale, se menține același ritm de vaccinare, iar vaccinarea continuă și pentru persoanele din centrele rezidențiale, dializați, persoane nedeplasabile și cele fără adăpost.

CNCAV mai spune că a transmis o informare către toate centrele de vaccinare privind aceste măsuri, precum și procedura privind vaccinarea cu dozele Moderna, astfel încât ambele vaccinuri să fie utilizate în strictă conformitate cu caracteristicile fiecărui tip de vaccin pentru populația planificată.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, spunea că există un deficit de 117.000 de doze de vaccin, generat în mare parte de faptul că saptămâna trecută România a recepționat cu aproximativ 50% mai puține doze de la Pfizer/BioNTech.

În situația în care vor mai exista amânări ale livrării tranșelor de vaccin, autoritățile au pregătite 6 scenarii care presupun amânarea vaccinării anumitor categorii de persoane, a precizat Valeriu Gheorghiță.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te