Constantin Bălăceanu-Stolnici a murit la 100 de ani. O poveste despre turnătorul „odios” la Secu

„Despre Constantin Bălăceanu-Stolnici circulă această poveste în familia noastră. Străbunicul meu era profesor la liceul din Silistra, unde bunicul meu (născut în 1921) a apucat să-și dea bacalaureatul. După cedarea Cadrilaterului, familia lor s-a refugiat la Pitești, unde a dat bacalaureatul fratele mai mic al bunicului, Emil (născut în 1923).

Boieroaica Bălăceanu-Stolnici căuta un elev eminent care să se pregătească la medicină împreună cu fiul ei, Constantin, zis Muți. S-a interesat și a aflat că unchiul meu era cel mai strălucit elev din cel mai bun liceu piteștean (nu cunosc detaliile), și l-a invitat să învețe pentru medicină alături de Muți, la conacul și pe spezele lor – ceea ce fiul de refugiați strâmtorați, care își părăsiseră în câteva zile casa și avutul, a acceptat fără să clipească.

Citește și: Cum l-a constrâns Securitatea pe cel mai bun handbalist al lumii să devină „spion”. Ce misiuni avea

Tinerii au învățat împreună, au intrat la medicină la București, au devenit doctori cunoscuți, cu o carieră universitară remarcabilă, și au rămas prieteni. Emil Papahagi, elev al lui Theodor Burghele, a ajuns la rândul său profesor, și era unul dintre chirurgii cei mai căutați de la Urgențe și Elias în anii 1950-70.

Medicii mai vârstnici de azi își aduc încă aminte de el. Prin 1975 sau 1976 a reușit, nu fără peripeții, să fugă în Germania cu toată familia, și a continuat să practice chirurgia, întâi la Stuttgart, apoi la Kehl.

Din timp în timp, unchiul Emil primea vizita prietenului său, Muți Bălăceanu. Cu timpul, însă, i-a devenit suspectă ușurința cu care călătorea Muți, și mi-a mărturisit că începuse să-l evite, bănuind că e turnător.

Probabil și datorită turnătoriilor lui Muți, tatăl meu nu a mai putut ieși din România socialistă nici până în Ungaria sau Iugoslavia. La rândul lui, în 1988, unchiul Emil nu a putut să participe la înmormântarea fratelui său, Constantin (bunicul meu).

Citește și: Hăituit de Securitate, actorul care-i face zile fripte lui Pistruiatu fuge din țară. Moare la 53 ani

Nu spun că toate acestea i se datorează lui Constantin Bălăceanu-Stolnici, dar vor fi contribuit și turnătoriile lui.
Câte destine va fi marcat în chip asemănător un turnător la Securitate?

Sigur, aceasta e doar o anecdotă. Făcând schița apartamentului lui Vlad Georgescu, directorul Europei Libere, care a fost iradiat de Securitate, Constantin Bălăceanu-Stolnici a contribuit (în intenție, dacă nu și în execuție) la uciderea curajosului disident, ceea ce, evident, e infinit mai grav decât ce am povestit mai sus.

Toate acestea nu le-au menționat cei care s-au grăbit să elogieze un turnător odios. E bine totuși să fie consemnate, ca să nu ne trezim mâine cu vreun institut, un liceu, o aulă sau o stradă purtând numele lui Constantin Bălăceanu-Stolnici.
În rest, Dumnezeu și sufletele celor turnați de el să-l ierte, că au ce ierta!”, a scris profesorul Adrian Papahagi, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Băsescu nu a fost „servit” de niciun serviciu secret. Cum s-a ajuns la colaborarea cu Securitatea

Cine a fost oficial Constantin Bălăceanu-Stolnici

Descendent al unei vechi familii boiereşti, Bălăceanu-Stolnici, Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a născut la 6 iulie 1923, la Bucureşti.

A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, în 1947. În 1968, a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale, potrivit volumului "Membrii Academiei Române. Dicţionar" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). A desfăşurat o importantă activitate didactică la catedrele de Anatomie şi Neurologie ale Institutului de Medicină din Bucureşti (1947-1952). A lucrat la clinicile neurologice ale spitalelor "Colentina" "Dr. I. Cantacuzino", "Gh. Marinescu" (1949-1974).

Din 1974 până în 1993, a lucrat la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie, unde a ocupat succesiv sau concomitent funcţiile de şef de secţie, şef de clinică, medic consultant, şef al grupului sanitar - antiepidemic, director. A fost şef al Serviciului Metodologic de Neurologie şi Neurochirurgie şi consilier pentru problemele respective în cadrul Ministerului Sănătăţii. Între anii 1991-1993, a fost preşedinte al Colegiului de disciplină al personalului medico - sanitar din România.

A fost profesor suplinitor la Catedra de cibernetică generală a Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti. De asemenea, a fost profesor şi prorector al Universităţii Ecologice, unde a predat cursuri de geriatrie, neuropsihologie şi istoria culturii, precum şi profesor asociat la Universitatea din Newcastle-upon-Tyne (Anglia), Universitatea Pontificală din Porto Alegre (Brazilia), Universidad Internacional Menéndez Pelayo din Santander (Spania), Academia Medicală Cataloneză din Barcelona (Spania), Colegiul de Medicină din Paris (Franţa), notează site-ul www.aosr.ro.

Activitatea sa ştiinţifică s-a desfăşurat, cu deosebire, în domeniile neurologiei şi neurofiziologiei, neurooftalmologiei, neuroontologiei, gerontologiei, istoriei medicinii, dar şi în domeniile istoriei naţionale, genealogiei şi heraldicii, precum şi în cel al ciberneticii şi teoriei generale a sistemelor. A fost, de altfel, primul care a introdus în România conceptele şi metodele ciberneticii în domeniului neurofiziologiei, iar contribuţiile sale îl situează printre pionierii în domeniu pe plan mondial.

Lucrările sale au fost apreciate drept fundamentale pentru dezvoltarea neurociberneticii şi psihociberneticii, precum şi pentru analiza cibernetică a limbajului: "Cibernetica" (1967), "Elemente de neurocibernetică" (1967), "Les fondements cybernetiques de l'activite nerveuse" (1971, apărută şi în limba portugheză, 1974), "Personalitatea umană - o interpretare cibernetică" (1972) ş.a.

Rezultatele cercetărilor sale se concretizează în numeroase monografii, mai multe capitole incluse în tratate şi monografii, peste 300 de studii publicate în ţară şi în străinătate, singur sau în colaborare, între care amintim: "Elemente de anatomie şi fiziologie a sistemului nervos", "Elemente de neurocibernetică" (1967); "Personalitatea umană - o interpretare cibernetică" (1972); "Neurogeriatria" (1984); "Tratat de geriatrie practică" (1998), "Neuropsihologia postmodernistă" (2000), "Structuri centrale ale sistemului nervos" (2001). Acestora li se adaugă şi lucrări cu caracter cultural larg, dintre care amintim: "Dialoguri despre cele văzute şi nevăzute" (1994), "Saga baronilor du Mont" (1994), "Introducere în studiul Kabbalei" (1996), "Cunoaştere şi ştiinţă" (1997), "Saga Bălăcenilor" (2001), "Incursiune în antropologia sufletului" (2003), "Kabbala, între gnoză şi magie" (2004), "Antropogeneza şi geneza culturii" (în colaborare cu Ligia Apăvăloae) (2006), "Incursiune în antropogeneză" (2006), "Genetica generală şi a comportamentului" (2008).

A fost membru de onoare al Academiei Române din 10 noiembrie 1992, precum şi director onorific al Institutului de Antropologie "Francisc I. Rainer" al Academiei Române, potrivit site-ului https://acad.ro/.

În 1998 a fondat, alături de un grup de personalităţi liberale româneşti, Asociaţia Română pentru Libertate şi Dezvoltare.

A fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, al Societăţii de Neurologie şi Neurochirurgie, al Societăţii de Gerontologie, al Comisiei de Cibernetică Medicală, al Grupului român de lingvistică aplicată, al Societăţii Franceze de Neurologie, al Institutului de Psihiatrie "R. Collaut" din Madrid, al Societăţii Spaniole de Neurologie "Phronesis", al Societăţii Braziliene de Cibernetică, al Societăţii Mondiale de Cibernetică şi Sisteme Generale cu sediul la Londra, al Societăţii Internaţionale de Cibernetică cu sediul la Neapole, al Asociaţiei Americane de Cibernetică, al Societăţii Franceze de Înalte Studii etc. A fost membru al Adunării Naţionale şi al Consiliului Naţional al Bisericii Ortodoxe Române, preşedinte al Societăţii Ateneul Român, preşedinte de onoare al Universităţii Ecologice din Bucureşti, efor testamentar al Aşezămintelor Brâncoveneşti ş.a.

A fost, de asemenea, preşedintele Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO). Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a organizat la 12 decembrie 2018 reuniunea anuală a Consiliului Ştiinţific al ANA, prilej cu care Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost ales preşedinte de onoare al Consiliului Ştiinţific al ANA. A fost reales preşedinte de onoare al Consiliului Ştiinţific al ANA la 9 decembrie 2022.

La 20 octombrie 2017, acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici şi-a lansat al treilea volum de proză memorialistică, intitulat "Amintiri... Vacanţele mele în vremurile bune de altădată", în cadrul unei festivităţi organizate în Aula Magna a Universităţii "Andrei Şaguna" din Constanţa.

La 1 decembrie 2017, acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici a primit "Cheia Oraşului Bucureşti", precum şi o diplomă de excelenţă din partea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea. I-a fost conferit titlul de Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti, potrivit unui proiect adoptat în şedinţa din 7 septembrie 2020 a Consiliului General al Capitalei.

Academia Română a găzduit, la 7 decembrie 2018, lansarea volumului "Educaţia la Centenar. Idei. Instituţii. Personalităţi", o retrospectivă analitică a sistemului de învăţământ românesc sub influenţa evenimentelor istorice naţionale şi europene din ultima sută de ani, un volum alcătuit prin contribuţia a 61 de cadre didactice din mediul academic şi specialişti din diverse domenii, între care şi dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler (2003), cu "Crucea Patriarhală" şi "Crucea Moldavă", cu Meritul Maltez în grad de Ofiţer, fiind laureat al "Marelui Premiu" al Societăţii Franceze de Sinteze Înalte, precum şi Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară, potrivit site-ului www.aosr.ro.