Luni dimineață, avocata arhiepiscopului Tomisului, Diana Iovanovici Șoșoacă, a susținut că pandemia de coronavirus este „o mascaradă”.
„E un drept care nu poate fi îngrădit în nici un mod, în nici o situaţie (să participi la o slujbă, n.r.). Şi dacă ne-ar fi oprit, o luam pe câmp şi ajungeam la Sfântul Andrei (...) Nu există aşa ceva! Duceţi-vă la Tătaru să vă spună de ce nu a decretat epidemie pe teritoriul României. E totul o mascaradă“, a susținut avocata, îndreptându-se spre mănăstirea „Peștera Sf. Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, citată de adevărul.ro.
Diana Iovanovici Șoșoacă l-a reprezentat pe Teodosie când acesta a contestat în instanță decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care interzice participarea la pelerinaje a persoanelor din afara ariei parohiei. Instanța a respins cererea arhiepiscopului.
Citește și: VIDEO Teodosie, despre pelerini: Dacă e momentul să plece din viața aceasta, pleacă la Dumnezeu
Avocata, candidată la parlamentare din partea Alianței pentru Unirea Românilor - AUR, este cunoscută pentru scandalurile publice în care s-a implicat, cel mai recent, chiar la Tribunalul Constanța, unde s-a prezentat fără mască, fiind amendată de oamenii legii, alături de câțiva susținători AUR.
"In jurul orei 14.30, politisti din cadrul Sectiei 3 si jandarmi din cadrul I.J.J. Constanta, aflandu-se in exercitarea atributiilor de serviciu, au constatat faptul ca, pe strada Traian din municipiul Constanta, in fata Judecatoriei Constanta, are loc o manifestatie publica spontana. Fortele de ordine au identificat persoanele prezente, care nu respectau masurile instituite prin carantinarea municipiului Constanta, in sensul ca nu si-au putut justifica prezenta in zona si nu aveau un motiv intemeiat, prevazut de lege, de a parasi domiciliul. De asemenea, politistii Sectiei 3 au sanctionat contraventional o femeie si un barbat, care nu purtau masca de protectie, cuantumul total al amenzii fiind de 4.000 de lei”, conform unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.
Șoșoacă a fost între cei care au forțat intrarea în curtea Mitropoliei Iași, la pelerinajul de Sf. Parascheva și tot ea a fost între cei care au protestat când autoritățile au decis închiderea piețelor acoperite.
Atunci, tot fără mască, le spunea polițiștilor care îi atrăgeau atenția că nu poartă mască: „Nu aveți nicio bază legală pentru nimic. Nu există nicio cercetare științifică care să vă ateste că masca aia vă protejează. Am 22 de cercetări științifice de la Oxford și Harvard care spun că nu folosește la nimic masca", conform Antena 3.
În septembrie, avocata lui Teodosie dădea un interviu pentru blogul lui Ion Cristoiu: „Așa-zisa incompetență a guvernului Orban este, de fapt, o chestie foarte bine gândită: de alții, nu de ei. Ei sunt marionetele”.
În acest interviu, susținea, între altele: „Având în vedere că limitarea drepturilor omului, prin folosirea unui motiv de suprafață care ascunde adevăratele intenții ale guvernului, constituie o acțiune ilegală și secretă îndreptată împotriva ordinii publice, da, este o conspirație”.
Rusofilul Iulian Capsali și-a manifestat, de asemenea, susținerea pentru ÎPS Teodosie și pelerinajul anunțat de acesta, în ciuda deciziei oficiale.
„Să ne concentrăm pe ziua de întemeiere a creștinismului valah. Din dragoste pentru Întâiul Chemat, dar și alături de curajosul bărbat, Vlădica Teodosie, un ierarh care își apără turma de persecuția globalismului antihristic!”, a scris Capsali, pe contul său de Facebook.
ActiveNews, site asociat adesea cu fake news, n-a ratat ocazia de a face Executivul „comunist” pentru restricționarea pelerinajului de Sf. Andrei și să susțină că ÎPS Teodosie este „hăituit”.
„Modalitatea în care noul Partid-Stat cu tot cu președintele lui a ales să se comporte cu Biserica Ortodoxă Română, ignorând "suveran" Scrisoarea Deschisă a Arhiepiscopului Tomisului și Apelul Patriarhiei Române sau urarea înțeleaptă a Președintelui Academiei Române, în schimb alegând să-l hăituiască pe curajosul ierarh tomitan agresând credincioși în biserici și la înmormântări, arată fața ascunsă după mască a regimului care își dorește reînscăunarea după alegerile "libere" din 6 decembrie. Cât de libere vor fi ne-o sugerează recentele avansări în grad și în masă ale unor generali din STS.
Știrile securistice și comportamentul reprobabil al unora dintre reprezentanții organelor statului nu au descurajat societatea civilă creștină care se îndreaptă spre leagănul creștinismului românesc, pământul dobrogean binecuvântat odată cu poporul român de doi apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfinții Apostoli Filip și Andrei”, a scris ActiveNews.
Duminică, Gabriela Firea a susținut că „nu este normal să acceptăm faptul că trăim într-o ţară în care este interzisă credinţa”.
„Cu adevărat, trebuie să avem grijă în această, perioadă de sănătatea noastră. Cu adevărat, nu mai putem să spunem că nu se întâmplă nimic şi să mergem cu miile în pelerinaje sau cum a fost ieri (sâmbătă – n.r.) la Prislop, pentru Sfântul Părinte Arsenie Boca. Dar asta nu înseamnă că trebuie să interzicem credinţa. Nu înseamnă că voi fi vreodată de acord să intrăm cu mascaţii în biserici, cum s-a întâmplat la Constanţa. Asta arată că Guvernul este neputincios, că autoritatea statului este haotică. Normal era ca autoritatea locală, împreună cu biserica, să organizeze circuite, să le explice enoriaşilor să păstreze distanţa, să folosească masa de protecţia şi astfel puteau să meargă la slujbă. Aşa şi cu situaţia de mâine, cu Sfântul Andrei, nu este normal să acceptăm faptul că trăim într-o ţară în care este interzisă credinţa”, a susținut Gabriela Firea, într-o conferință de presă.
Citește și: Firea profită de scandalul de Sf. Andrei ca să acuze Guvernul că „interzice credința”
Luni, PSD a făcut un pas mai departe, publicând pe Facebook o caricatură care spune că Executivul le va lua românilor Crăciunul și Anul Nou.
Din corul de susținători al lui ÎPS Teodosie nu lipsește preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, care susțne, într-o postare pe Facebook, că „Nu Biserica a umplut spitalele, ci colcăiala de interese enorme pe nişte cârpe, numite măşti”.
Eugen Tănăsescu este cunoscut pentru numeroasele sale declarații șocante. Amintim câteva dintre ele:
- „Simultan, încrederea în Biserică se va nărui, deoarece, pentru prima dată în istoria democrației, se va dovedi în justiție că un prelat a luat mită, ceea ce va certifica mitul clerului corupt, apărut în presă odată cu intrarea României în capitalism” (despre procesul de corupție al lui Teodosie, în 2016)
- „Diasporeni sau muiengiști?“ (referitor la protestul diasporei din 10 august 2018)
- „Comuniștii vechi demolau biserici. Comuniștii noi nu vor să se construiască biserici. Sau vor să le dărâme pe cele începute.” (2019)
- „Prima este plăcerea, care duce la apariţia sarcinii neaşteptate. Fie că partenerii se învoiesc, fie că este un viol, plăcerea trupească (de comun acord sau siluită) stă la baza concepţiei. Copii nu vin cu barza, ci cu împreunarea trupească. Însă într-o lume din ce în ce mai sexualizată, hormonii tropăie alarmant prin trupurile înfierbântate, ceea ce face mult mai grea înfrânarea. A vorbi astăzi despre feciorie sau înfrânare este similar cu a accepta să fii public declarat irealist sau nebun. Dar ,oare, nu noi înşine ne-am adus aici? De aceea, plăcerea trebuie asumată. Decât să legalizez dreptul de a ucide, mai bine aş legaliza obligaţia celui ce a poftit să-şi asume şi rezultatul (inclusiv violatorul – de ce să fie doar temporar pedepsit cu închisoarea? Mai de folos este să-şi răsplătească fapta îngrijind de cel nevinovat faţă de plăcerea lui).” (2014)
În apărarea lui ÎPS Teodosie a sărit și Sputnik, preluând un mesaj al avocatului Dan Chitic, puternic promovat de organul de propagandă al Moscovei. „În schimb azi, mai mult de 100 de ani de la 1918, România are ”un președinte neamț, impus și protejat de noile “Puteri Centrale”, un președinte al cărui guvern ne pângărește credința punând lacăte pe biserici, ne șterge identitatea și ne răpește drepturile fundamentale, inclusiv dreptul de a ne închina la cele sfinte, o putere a cărei singur obiectiv este ștergerea granițelor și identității noastre pentru a ne integra deplin în “lumea euroatlantică”, arată acuzator avocatul patriot.”, este o parte dintr-o știre publicată de Sputnik, intitulată „Dan Chitic, mesaj fulminant și UNIC, pentru toți românii!”.
În opinia Sputnik, Teodosie este „prigonit” încă din primăvară.