CCR declară neconstituțională interzicerea dezbaterilor despre gen în școli

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 16.12.2020 - 15:28
Imagine de la protestul comunității LGBT, după ce legea a trecut de Parlament,. Sursa foto: Asociația Accept

CCR a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis și a declarat neconstituțională legea prin care orice referire la identitatea de gen este interzisă în școli și universități, conform unui comunicat al Curții, remis redacției.

SHARE

„În ziua de 16 decembrie 2020, Curtea Constituțională, a pronunţat următoarele decizii de admitere:
- în cadrul controlului anterior promulgării
Cu majoritate de voturi,
A). A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României şi a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.7 alin.(1) lit.e), introduse prin Articolul unic al Legii pentru modificarea art.7 din Legea educației naționale nr.1/2011”, arată CCR. 

---

Curtea Constituțională a României ar fi declarat neconstituțională legea prin care orice referire la identitatea de gen în școli este interzisă, admițând sesizarea președintelui Klaus Iohannis, conform surselor Newsweek România.

Legea privind interzicerea oricărei referiri la identitatea de gen în școli și universități a fost inițiată de doi aleși PMP, senatorul Vasile-Cristian Lungu și deputatul Emil-Marius Pașcan, și a fost contestată la CCR de președintele Klaus Iohannis

Inițiativa a fost contestată puternic și în societatea civilă, iar universitățile au criticat aspru proiectul de lege, atrăgând atenția că este încălcată autonomia universitară. 

Citește și: 800 de universitari reclamă la CCR legea care interzice referirea la identitatea de gen în școli

În iunie, Senatul a adoptat proiectul care modifică Legea educaţiei naţionale şi care interzice „în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară”, activităţile „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”.

Asociația Accept, care apără drepturile persoanelor LGBT, a salutat decizia CCR, cerând apărarea drepturilor femeilor și ale persoanelor transgender. 

„Decizia CCR indică faptul că legislativul și executivul trebuie să coopereze pentru consolidarea și apărarea drepturilor femeilor și persoanelor transgender, în contextul implementării Convenției de la Istanbul, și nu să submineze reformele în domeniul combaterii violenței de gen și a discriminării”, arată Accept, înr-un comunicat remis redacției. 

Citește și: Trans în România: peste 40% s-au gândit să se sinucidă, 20% au și încercat

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.