Datele sunt cuprinse în prima cercetare despre comunitatea trans din România, făcută de organizația Accept, la care au participat 146 de persoane trans, cu vârste cuprinse între 16 și 60 de ani, din toată țara.
„Lumea pare să creadă că a fi trans e o boală sau un rezultat al unei traume, [unii] au impresia că trebuie să fim «reparați», «aduși la normal». Alții cred că e o alegere sau că ne putem răzgândi”, spune un bărbat trans, din județul Hunedoara.
„Trans în România = bulangiu, cam asta cred persoanele din jur, deci asta e reacția lor”, spune o femeie trans, sub 25 de ani, din București, citată în studiu.
„Oamenii de pe stradă, autoritățile, familia, colegii de muncă în general creează un mediu în care trebuie într-un fel sau altul să te ascunzi pe tine. Și asta nu este bunăstare – creează tristețe și sentimentul că vrei pur și simplu să dispari undeva, nu știi unde” (femeie trans, sub 39 de ani, din București).
„Am evitat să merg la endocrinolog, pentru că a făcut mișto de mine”
Persoanele trans citate în studiu povestesc că sunt adesea luate peste picior atunci când apelează la sistemul medical, indiferent că este vorba despre identitatea lor o problemă medicală generală.
„Endocrinologul mi-a spus: «De ce să fac asta? Doar sunt un băiat frumos!»”, a povestit o femeie trans sub 30 de ani, din București.
O fată trans din județul Botoșani, citată în studiu, spune că „am tot evitat să mă duc la doctorița endocrinolog, deoarece a făcut mișto de mine”.
Un alt bărbat trans, sub 40 de ani, care s-a mutat în Marea Britanie, spune că, la spital, era privit „ca și cum ai fi un ciudat care nu știe pe ce planetă trăiește”.
Un alt băiat trans, de 20 de ani, din județul Gorj, povestește: „Am fost mereu la doctor când am avut nevoie, chiar dacă știam că o să apară câteva comentarii. Spre exemplu, anul trecut, mi-am rupt mâna. La spital eu stăteam în durere și doctorul stătea și se uimea de aspectul meu. Zicea că nu-i vine să creadă, că în astfel de situații e nevoie să «controlezi» ca să te asiguri ce e cineva. Efectiv nu mai tăcea, era și de față cu ai mei, dar nu avea el jenă. Asta s-a întâmplat în Gorj, Motru”.
Persoanele trans citate în studiu mai povestesc și că, de multe ori, le este frică să le spună celor din jur că sunt trans, ca să nu fie agresate verbal sau fizic. Unii au trecut prin cel puțin o astfel de experiență, chiar în familie.
„Toți m-au susținut, în afară de familia mea. Familia mea mi-a dat reject total [respingere totală – n.r.], [rudele] au ajuns să mă bată ca să mă «vindece» și să facă alte lucruri de genul pe care nu are rost să le dezvălui aici, însă nu sunt niște lucruri frumoase și nici lucruri prin care ar trebui, orice copil, să treacă” (fată trans din nordul țării).
Familia și autoritățile - circumspecte cu persoanele trans
Astfel, conform cercetării Accept, persoanele participante au declarat că sunt deschise („out”) cu privire la identitatea de gen în cea mai mare măsură cu prietenii apropiați (67%) și cu partenerul sau partenera de cuplu (60%).
Familia s-a regăsit pe locul al treilea, în proporție de 52%. La polul opus, persoanele trans nu vor să își dezvăluie identitatea de gen în fața autorităților (46%), a altor rude (42%), a medicilor (35%) și la locul de muncă (35%). Mai mult de jumătate dintre persoanele trans care au răspuns la chestionarul online (62%) declară că nu fac parte dintr-o comunitate religioasă, deci că, pentru ele, nu există necesitatea de a-și dezvălui identitatea de gen în acest context.
Opinia și reacțiile celor din jur față de persoanele trans, în general, și față de persoanele participante la studiu, în special, a fost reflectată pe o axă de la „dezaprobare” la „încurajare”. Respondenții au susținut că atitudinile negative sunt preponderente în cadrul familiei apropiate (39%), a altor rude (39%), dar și în relațiile cu autoritățile (27%), arată cercetarea.
În schimb, sprijinul și încurajarea vin în mod constant din partea prietenilor (67%) și a partenerului/partenerei de viață (55%). O majoritate a persoanelor trans nu intră în contact cu vreo comunitate religioasă (72%), iar multe dintre aceste persoane evită să discute cu autoritățile (39%) sau cu medicii (36%). În acest sens, 59% dintre participanți și-ar dori să fie mai deschiși față de ceilalți cu privire la identitatea trans sau la istoricul de gen. Este foarte relevant faptul că doar 24% dintre participanți se simt confortabil să le spună celorlalți că identitatea lor de gen este diferită de cea asociată convențional/social sexului atribuit la naștere.
De asemenea, în România, cele mai multe persoane trans care au răspuns la chestionarul online „afirmă că preferă să fie discrete, să nu își dezvăluie istoricul de gen, pentru că societatea este neinformată, iar unii oameni pot lua în derâdere acest subiect. Multe persoane trans au spus că își afirmă identitatea de gen asumată, dar că preferă să ascundă faptul că sunt în proces de tranziție. Unele persoane trans susțin că sunt nemulțumite de felul în care le este perceput genul, în funcție și de stadiul tranziției medicale: „La început erau reacții urâte. Acum, datorită tratamentului, lucrurile s-au mai schimbat la mine și trec mai ușor prin gura societății” (bărbat trans, București).
Un bărbat trans care s-a mutat în Marea Britanie le-a spus celor de la Accept: „România a fost o închisoare, și acum, în final, sunt liber.”
„Majoritatea [incidentelor – n.r.] au fost conflicte cu necunoscuții care mă vedeau pentru prima oară și întrebarea lor a fost: «Ești fată sau băiat?». Răspunsul meu a fost de a-mi asuma că sunt trans. Mulți erau curioși cum funcționează și am preferat să nu dau explicații ca să urmeze consecințe de batjocură din partea lor”, povestește o persoană din București
O problemă de care se lovesc persoanele trans se referă la schimbarea actelor de identitate, pentru care este nevoie de o hotărâre judecătorească, emisă după ce persoana respectivă face tratamente cu hormoni și operații: „Faptul că sunt obligat să trec prin atâtea proceduri legale pentru a-mi fi recunoscută adevărata identitate, în vederea obținerii recunoașterii legale și a actelor legale de care am nevoie în activitățile curente, este foarte anevoios. Majoritatea reacțiilor au fost limitate la priviri aruncate curios, dar este suficient pentru a-mi reaminti de disforia de gen și de toate etapele pe care le am de parcurs”, a spus un bărbat trans din județul Argeș.
Nouă oameni au încercat să se sinucidă doar anul acesta
La întrebarea „V-ați gândit serios să vă puneți capăt zilelor?”, un procentaj de 43% din eșantion au răspuns „Da, de multe ori”, iar 20% au mărturisit că s-au gândit la sinucidere cel puțin o dată în viață.
Aceste procente scad atunci când participanții s-au raportat la ultimele 12 luni, interval în care 33% au avut gânduri suicidale. În privința tentativelor de suicid, 12% dintre respondenți au declarat că au încercat să își ia viața de mai multe ori, iar 11% cel puțin o dată. Dintre aceștia, nouă persoane au avut o tentativă de suicid în ultimele 12 luni.
„Factorul principal a fost vârsta (liceu) și faptul că atunci (anul 2000) nu exista nimic pentru persoanele trans, sau dacă exista eu nu aveam habar (Buzău). Nu aveam cu cine discuta, nici nu știam ce sunt, sau dacă mai există persoane ca mine. Știam doar că trăiesc în Romania și eu voi fi mereu o ciudățenie care nu se va integra în societate și nici nu voi cunoaște libertatea. Eram izolat și neînțeles, neinformat. M-am interiorizat pentru binele meu. Nu cred că aș fi avut de ales. Dacă vorbeam aș fi ajuns internat la nebuni”, spune un bărbat trans, sub 30 de ani, care a emigrat în Marea Britanie.
O fată trans din județul Satu Mare, sub 20 de ani, povestește: „Sufăr de depresie majoră, cred că clinică, din cauza a ceea ce mi s-a întâmplat în legătură cu părinții mei (...) În general, părinții mei sunt destul de închiși în ceea ce privește probleme transgender. Când le-am spus că sunt o fată, de fapt, și am stat să le explic tot ce este necesar, s-au închis la această idee, automat. După care, au dat «reject» la absolut tot ce ține de acest lucru, au încercat să mă «vindece», rezultând la forța fizică și înlăturarea computerului și a altor lucruri care ar putea să mă «corupă», după care m-au forțat să fac anumite lucruri tipice masculine pentru a-mi reveni, spunând că «cineva de pe internet m-ar fi corupt» și că «m-ar fi făcut transgender». În ceea ce privește informarea lor, respectivii cred că «persoanele gay sunt bărbați ce se cred femei», practic este aproape nulă. Totuși, motivul pentru care nu pot să trăiesc ca o fată este pur și simplu deoarece nu sunt lăsată să o fac, iar de vorbit cu ei despre acest subiect este aproape imposibil din cauza a ceea ce mi-au făcut în trecut și prin ce am trecut”.
Puteți citi studiul integral aici.
În România s-a discutat recent despre persoanele trans în condițiile inițiativei legislative care interzice referirea la identitatea de gen - „înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași” - în şcoli și universități.
Inițiativa legislativă a celor doi aleși PMP, senatorul Vasile-Cristian Lungu și deputatul Emil-Marius Pașcan, a fost atacată de președintele Iohannis la Curtea Constituțională și a iscat un val de proteste în universități, care aau acuzat încălcarea autonomiei universitare.
