Că după săptămâni de tăcere vinovată conducerea de la Riad a sfârşit prin a admite şi a deplânge aberanta fărădelege căreia i-a căzut victimă jurnalistul saudit expatriat, Jamal Khashoggi, nu diminuează nici brutalitatea ori stupiditatea uriaşă a crimei, nici neghiobia săvârşirii ei.
Spre a scăpa de oprobriul internaţional, mai-marii de la Riad au început să aplice politica acarului Păun. Au demis şi arestat o duzină şi jumătate de oameni, fără ca sacrificiul acestor pioni, jertfiţi spre a-l scoate pe şeful executivului saudit, Mohammed bin Salman, din bătaia puştii critice, să amplifice realmente credibilitatea regimului, ori să-i anuleze responsabilitatea.
Văzut din acest unghi, verdictul observatorilor care consideră că actuala conducere a Arabiei Saudite ar fi ajuns intolerabilă şi ar trebui să facă loc alteia, cu tot cu prinţul ei moştenitor, pare de bun simţ.
Dar este el, întru totul? Nu ascund şi acest verdict şi insolita indignare generală, radicală şi fără precedent în relaţiile faţă de ţări islamice, un interes oneros, parţial inavuabil?
Nu acoperă globala revoltă iscată de un asasinat nu mult mai scandalos decât cele practicate cotidian de alte tiranii musulmane, sau de Rusia, o tentativă de torpilare a alianţei Arabiei Saudite cu vestul şi în special cu SUA şi cu Israelul? Sau cu varii ţări arabe sunite? De pildă cu Egiptul şi cu Emiratele Arabe Unite, înfricoşate în aproape aceeaşi măsură de Iran, de alianţa ruso-turco-iraniană şi de febleţea unora din islamiştii militanţi, care este Frăţia Musulmană?
Acestei Frăţii i-a aparţinut Khashoggi, despre care, cu totul fals, s-a afirmat că ar fi fost un jurnalist "democrat", "moderat" şi "reformist". În realitate, a fost dimpotrivă. În realitate, corespondentul ziarului american Washington Post a slujit agendei Frăţiei Musulmane, organizaţie îndepărtată de la putere, la Cairo, după nenumărate nefăcute, afectând grav convieţuirea majorităţii musulmane egiptene cu minoritatea creştină, precum şi libertăţile cucerite în "Primăvara Arabă”.
Remarcabil, între altele, în această uriaşă scandalizare globală, care a împins în plan secund chiar şi furia antitrumpiştilor cu privire la denunţarea unui tratat de dezarmare nucleară americano-rus este că pare a nu ţine seama deloc de un factor cheie. Şi-anume de liberalizarea şi reformele pro-occidentale uimitoare introduse în Arabia Saudită de prinţul moştenitor, Mohammed bin Salman.
Dar poate că e invers. Poate că tocmai ele deranjează. Poate că, în mod pervers, revolta universală iscată de asasinarea lui Khashoggi e, indirect, expresia iritării generate de reorientarea pro-occidentală a Riadului. Să pariem, în context, că asasinarea jurnalistului şi disidentului iranian Saeed Karimian, împuşcat sâmbătă, împreună cu partenerul său de afaceri kuweitian, într-un cartier din Istanbul, după ce a fost acuzat de ayatolahi că ar "răspândi cultură occidentală contravenind valorilor persane", va face mai puţine valuri? Deşi omorârea lui nu e mai puţin dezgustătoare decât uciderea, abominabilă şi intolerabilă şi ea, a lui Khashoggi?
În acest context joacă un rol considerabil prejudecăţile antioccidentale, de stânga, dar şi rasismul subconştient ale unei părţi considerabile a formatorilor de opinie din vest. Una este ca o tiranie arabă sau musulmană să omoare, aşa cum s-au omorât adesea, între ei, arabii, sau musulmanii de veacuri, dacă nu de milenii încoace. Alta severitatea de care are parte regimul unei ţări pretinzând că ar fi pe cale să se modernizeze şi să se liberalizeze, optând pentru orientarea spre vest.
Una e să ucidă o teocraţie islamistă, fundamentalistă, ca Iranul, care e în relaţii excelente cu asasini în masă utilizând arme de distrugere în masă, precum dictatorul sirian Bashar al Assad şi cu autocraţi aliaţi, precum cei de la Moscova şi Ankara. Crimele unui astfel de regim, ca al ayatolahilor, de pildă împotriva creştinilor condamnaţi la moarte în Iran, sunt adesea minimalizate. Ori total ignorate. Cu totul altă grilă i se aplică unei ţări care stăruie să-şi cumpere armele nu din Rusia, ca Iranul, sau mai nou Turcia, ci din Occident, ca Arabia Saudită.
Toate acestea nu înseamnă, fireşte, că saudiţii pot fi iertaţi înainte de a-şi fi făcut datoria şi a fi elucidat credibil monstruoasa asasinare a lui Khashoggi într-o reprezentanţă diplomatică a Riadului. Ci doar că radicalitatea sancţiunilor de adoptat împotriva Arabiei Saudite, revendicate din partea unor politicieni occidentali altfel extrem de ”pragmatici”, ”realpolitici” şi toleranţi faţă de cele mai sângeroase şi criminale dictaturi, reclamă distanţă critică şi analiză pertinentă, care să ţină seama în chip judicios de contextul internaţional al evenimentelor în cauză.
O atare analiză se impune cu atât mai mult cu cât Khashoggi e departe de a fi fost un liberal şi un moderat, ci un islamist cerându-i Arabiei Saudite să renunţe la reforme, laicizare şi occidentalizare, după cum relevă ziarele Wahington Times şi expertul britanic John R. Bradley. Încât manipularea la care, în acest dosar, au fost supuse opinia publică şi presa care s-a repezit să-şi manifeste prezumtiva situare de partea bună a istoriei, nu e cu nimic mai prejos decât cea practicată în materie de încurajare a tuturor extremismelor de industria de postaci, trolli şi boţi a Kremlinului.
Or, duplicitatea guvernanţilor occidentali, care tind să se arate mumă pentru unii şi ciumă pentru rivalii lor regionali, precum şi decredibilizarea vijelioasă a presei, reprezintă principalii factori care au dus la destabilizarea tot mai alarmantă a democraţiilor europene.
(Articol scris de către Petre M. Iancu, pentru Deutsche Welle)
