Bulgaria publică dovada că Austria nu vrea nici România în Schengen din „ambiții” politice

DE Alin Crișan | Actualizat: 19.02.2024 - 18:30
Bulgaria publică dovada că Austria nu vrea nici România în Schengen din „ambiții” politice - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ
Bulgaria publică dovada că Austria nu vrea nici România în Schengen din „ambiții” politice - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Austria nu vrea România și Bulgaria în Schengen sub pretextul că le trimitem migranți. Bulgarii au arătat că doar 2% dintre migranți trec prin țara lor. Migranții pot veni în România doar dacă scapă din Bulgaria.

SHARE

Bulgaria publică dovada că Austria nu vrea nici România în Schengen din „ambiții” politice. Bulgarii spun că procentul de migranți care ajunge în Europa prin țara lor e infim, iar, astfel, migranții pot veni în România doar dacă scapă din Bulgaria. 

Mai pot veni din Serbia, dar 99% preferă să forțeze granița cu Ungaria.

Bulgaria publică dovada că Austria nu vrea nici România în Schengen din „ambiții” politice

Iată ce a declarat Kiril Petkov, copreședintele "Continuăm schimbarea" și președintele Comisiei parlamentare pentru Uniunea Europeană, spațiul Schengen și zona euro, în timpul prezentării raportului Direcției Generale a Poliției de Frontieră pentru anul 2023.

În cuvintele lui Petkov, fluxul de migranți trece în prezent prin Balcanii de Vest, prin Italia și prin Spania.

Una dintre cele mai puțin preferate rute pentru fluxul de migranți este de fapt prin Bulgaria, a spus el. Petkov a descris datele Poliției de Frontieră ca fiind foarte clare și obiective. 

Citește și: „Palmă” pentru Austria în privința granițelor Schengen. Se reaprind speranțele pentru România?

"Acestea sunt exact datele pe care ar trebui să le trimitem partenerilor noștri europeni", a declarat Kiril Petkov și a subliniat că datele ar trebui să îi convingă pe partenerii europeni că aderarea noastră deplină la comunitatea Schengen ar trebui să fie finalizată în acest an.

Pentru noi, acest lucru este foarte important și atunci când cifrele vorbesc, toate celelalte mesaje politice pot trece în plan secundar. Rolul nostru va fi să demonstrăm partenerilor noștri europeni că, într-adevăr, fluxul de migranți care trece prin Bulgaria - conform statisticilor pe care le-am văzut și eu - reprezintă mai puțin de 2% din fluxul de migranți care ajunge în general în Europa Centrală”, consideră Petkov. 

În opinia sa, activitatea parlamentului ar trebui să continue din greu în direcția de a arăta că legile deja adoptate vor fi implementate cu sens.

"Sensul va fi arătat în continuare prin procedurile transparente pe care trebuie să le desfășurăm acum, pentru multe dintre organele care trebuie completate, astfel încât eficiența acestor reforme să fie absolut completă", a declarat Kiril Petkov.

El și-a exprimat încrederea că Poliția de Frontieră și-a făcut treaba și a mulțumit tuturor oamenilor care lucrează la frontieră și care își asumă zilnic riscuri personale. Faptul că ne aflăm în spațiul Schengen se datorează muncii dumneavoastră, a adăugat Petkov.

Prețul plătit de România ca să intre în Schengen. Păstrează 8.000 de migranți ilegal

Condițiile austriece pentru un aderarea la Schengen sunt o creștere a operațiunii Frontex în Bulgaria și bani de la Comisia Europeană pentru o protecție robustă a frontierelor externe. Ministerul de Interne de la Viena a cerut, de asemenea, întărirea controalelor la frontierele terestre și ca România și Bulgaria să preia solicitanții de azil, în special din Afganistan și Siria.

Newsweek România a scris, azi, în exclusivitate, câți migranți au fost prinși la granițele României. Potrivit Vienei, aceștia ar trebui preluați de către România.

Migranți - Foto: Profimedia Images

Astfel, conform unui răspuns al unei solicitări Newsweek România, ”de la începutul anului 2023, până la data de 10.12.2023, la nivelul întregii ţări, pe sensul de ieşire din România au fost depistaţi 11.574 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în statele vecine”.

Citește și: Schimbări în Schengen. Controalele la frontieră, prelungite cu un an. Care este motivul

Poliția de Frontieră a mai amintit că, din numărul total menţionat mai sus, raportat la ţările cu care ne învecinăm, la frontiera cu Ungaria, pe sensul de ieşire, au fost depistaţi 8.763 de migranţi, dintre care, la frontiera verde - 1.589 migranţi şi 7.174, în punctele de trecere.

Practic, numărul de migranți care au forțat frontierele s-a dublat față de anul trecut.

Newsweek a scris că Viena nu se gândește să deschidă granițele terestre ale Schengen pentru România. 

Austria a anunțat că vom intra în Schengen și cu frontierele terestre atunci când vom proteja corect granițele UE. „Sunt simple speculații orice alte discuții”, a spus ministrul de Interne austriac. România va intra în Schengen cu aeroporturile și porturile în martie 2024.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te