Biroul Apărării Civile a anunţat că bilanţul total al morţilor a crescut la 388 şi că 60 de persoane erau date în continuare dispărute. Un bilanţ anterior anunţa 375 de morţi. Sute de persoane au fost rănite.
La 16-17 decembrie, taifunul, însoţit de rafale de vânt de până la 195 km/h, a semănat moartea şi dezolarea în centrul şi sudul arhipelagului, smulgând acoperişuri, stâlpi electrici şi arbori în calea sa. Sute de mii de oameni au rămas fără adăpost peste noapte.
Peste patru milioane de persoane din 430 de oraşe şi sate - în care aproximativ 482.000 de case au fost avariate sau distruse - erau pe cale să primească ajutoare, a dat asigurări Biroul Apărării Civile.
Citește și: FOTO-VIDEO: Apărarea studentului marocan: o pereche de pantofi, proba misterioasă
Peste 300.000 de oameni se aflau în continuare în tabere de evacuare. O nouă ameninţare a apărut, în ultimele zile, în timp ce Guvernul trimitea hrană, apă şi haine către zonele devastate.
Cel puţin 140 de persoane s-au îmbolnăvit din cauza unei posibile contaminări a apei.
În provincia din sud, de pe Insulele Dinagat, 80 de persoane sufereau de gastro-enterită acută, iar alte 54 de persoane primeau îngrijiri din cauza diareei la spitalul de pe Insula turistică vecină Siargao, a anunţat subsecretarul însărcnat cu Sănătatea Maria Rosario Vergeire. Oraşul Cebu a semnalat 16 cazuri de diaree, a declarat ea presei.
Maria Rosario Vergeire a subliniat că aceste zone au fost afectate de o întrerupere a alimentării cu apă, iar canalizarea a fost avariată. „Există, aşadar posibilitatea unei contaminări”, a avertizat ea.
Citește și: NASA angajează preoți pentru a pregăti omenirea de un contact cu viața extraterestră
Potrivit unor date de la Ministerul Sănătăţii, taifunul a distrus peste 4.000 de doze de vaccin împotriva covid-19 şi a devastat 141 de spitale şi clinici - dintre care doar 30 şi-au reluat activitatea.
Filipinele, care se află între cele mai expuse ţări modificărilor climatice, sunt măturate de aproximativ 20 de furtuni tropicale sau taifunuri anual, care distrug în general recolte, locuinţe şi infrastructuri în regiuni deja sărace.