Avocatul Poporului contestă tăierea finanțării Academiei Oamenilor de Ştiinţă susținută de PSD

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 24.04.2021 - 09:02
Avocatul Poporului contestă tăierea finanțării Academiei Oamenilor de Ştiinţă susținută de PSD. / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Avocatul Poporului contestă tăierea finanțării Academiei Oamenilor de Ştiinţă susținută de PSD. / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Avocatul Poporului, Renate Weber, a formulat excepţie de neconstituţionalitate privind prevederi din Legea bugetului de stat pe 2021 referitoare la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România.

SHARE

"Prevederile art. 38 din Legea nr. 15/2021 a bugetului de stat pe 2021 (...) aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin (3) şi (5) şi art. 135 alin (2) lit c) din Constituţie", prevede excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului menţionează că art. 38 din Legea bugetului de stat a modificat cu titlu derogatoriu, până pe 31 decembrie 2021, sursa de finanţare a cheltuielilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Până la sfârşitul acestui an, prin derogare de la prevederile art. 20 din Legea nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cu modificările şi completările ulterioare, finanţarea cheltuielilor instituţiei se asigură din veniturile proprii, prevede Legea bugetului de stat.

Citește și: EXCLUSIV Avocatul Poporului se umflă: preia Consiliul de Monitorizare. Ce prevede proiectul de lege

"Deşi derogarea este o problemă de opţiune legislativă a Parlamentului, normele derogatorii aplicate în mod repetat unor reglementări legale în vigoare creează un grad sporit de instabilitate, fragilizând însăşi existenţa instituţională, în cazul de faţă desfăşurarea activităţii Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, instituţie de largă cunoaştere internaţională. Sub acest aspect, considerăm că limitarea derogărilor are tocmai scopul respectării cadrului general şi procedurilor privind administrarea şi utilizarea fondurilor publice", stipulează excepţia de neconstituţionalitate.

Conform acesteia, deşi modificarea adusă pe calea derogării este temporară, aceasta lipseşte de fonduri suficiente buna funcţionare a instituţiei, obligată să-şi asigure finanţarea cheltuielilor numai din veniturile proprii.

"Lipsa unor fonduri suficiente ca urmare a finanţării numai din venituri proprii, fără susţinere bugetară, afectează atât statutul academiei, buna funcţionare şi eficacitatea activităţii desfăşurate, cât şi statutul membrilor săi", a adăugat sursa citată. 

Citește și: Lege: evazioniștii scapă de închisoare dacă plătesc prejudiciul

Buget zero, pentru Academia Oamenilor de Ştiinţă din România

Premierul Florin Cîțu a aprobat propunerea USR PLUS de reducere la zero a finanțării controversatei Academii a Oamenilor de Ştiinţă din România în 2021, printre ai cărei membri fondatori se află, de exemplu, Ecaterina Andronescu, fostul ministru PSD al Educației. 

Academia Oamenilor de Știință nu a beneficiat de buget nici în 2020, când Guvernul Orban a acceptat o propunere în acest sens a USR. Ulterior, în timpul anului 2020, Parlamentul controlat de PSD a votat o lege prin care obliga guvernul să o finanțeze de la bugetul de stat. Președintele Iohannis a atacat atunci legea la Curtea Constituțională, iar CCR i-a dat dreptate președintelui, astfel că Academia a rămas fără bani de la bugetul de stat.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te