Autorul amenințărilor la adresa Maiei Morgenstern, un tânăr de 25 de ani cu afecțiuni psihice

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 29.03.2021 - 11:29
Actrița Maia Morgenstern a depus plângere la poliție, după ce i-a parvenit un email în care era amenințată cu moartea, atât ea cât și familia ei. / Foto: click.ro
Actrița Maia Morgenstern a depus plângere la poliție, după ce i-a parvenit un email în care era amenințată cu moartea, atât ea cât și familia ei. / Foto: click.ro

Un tânăr de 25 ani din București, cu afecțiuni psihice, a fost condus la o secție de poliție și este cercetat de autorități în cazul amenințărilor cu moartea transmise actriței Maia Morgenstern, a anunțat Inspectoratul General al Poliției.

SHARE

Un echipaj de poliție, însoțit de mama tânărului, s-a deplasat la domiciliul său pentru a ridica echipamentul informatic folosit de tânăr, urmând a fi predat de bunăvoie de aceasta, potrivit comunicatului citat.

Actrița Maia Morgenstern a depus plângere la poliție, după ce i-a parvenit un email în care era amenințată cu moartea, atât ea cât și familia ei. Mesajul antisemit, redactat cu o virulență extremă, greu de descris, a fost făcut public de actriță pe contul de facebook, de Ziua Teatrului și de sărbătoarea evreiască Pesach.

Citește și:

Maia Morgenstern, amenințată cu moartea printr-un e-mail pe adresa Teatrului Evreiesc de Stat

Mesajul amenințător a fost transmis pe toate adresele oficiale ale Teatrului Evreiesc de Stat, fiind semnat: „Din partea AUR”.

Liderul AUR, George Simion a transmis că se dezice și condamnă atacul la adresa actriței, aprciind că expeditorul nu poate fi membru al partidului. 

Reprezentant Special al Guvernului: Parlamentari ai AUR elogiază criminali de război de la tribună încurajând astfel acţiunile antisemite

Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, deputatul Alexandru Muraru, afirmă că Poliţia trebuie să ancheteze de urgenţă cazul atacului antisemit la adresa acriţei Maia Morgenstern. ”Parlamentari ai AUR elogiază criminali de război de la tribuna Parlamentului încurajând astfel acţiunile antisemite”, afirmă deputatul.

”În calitate de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, condamn cu fermitate atacul antisemit la adresa doamnei Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat, şi solicit Poliţiei Române să trateze cu celeritate şi maximă seriozitate acest caz grav. Aceste ameninţări nu trebuie tratate cu superficialitate, cu atât mai mult cu cât ele vin, la prima vedere, sub semnătura unui grup parlamentar. Privesc cu multă reţinere afirmaţiile de delimitare ale deputatului George Simion, liderul partidului AUR, grupare politică neo-fascistă, cunoscută pentru ieşirile publice xenofobe, antisemite, conspiraţioniste în manifestări politice publice, stradale, pe reţelele de socializare şi, mai grav, de la tribuna Parlamentului”, a transmis, duminică, alexandru Muraru.

Citește și:

Cristoiu cere ca Maia Morgenstern să fie pedepsită pentru diversiunea „pornită” de Iohannis

Potrivit acestuia, ”fenomenul antisemitismului şi xenofobiei este prezent, din păcate, în România”

”Aş vrea să cred că discutăm despre situaţii izolate, deoarece trăim într-un stat condus de valori democratice ghidate de convieţuire interetnică şi diversitate culturală. Dar ultimele luni conduc la ideea că ascensiunea unei formaţiuni politice în Parlament a degradat masiv discursul public şi a reluat o amplă operaţiune sistematică de punere în discuţie a faptelor istorice din anii 40, de elogiere a criminalilor de război, de relativizare a crimelor din timpul Holocaustului, de parodiere a simbolurilor memoriei victimelor Holocaustului. Toate acestea reprezintă o escaladare fără precedent după anii 90”, a mai transmis Muraru.

Acesta afirmă că ”avem o reală provocare la nivel înalt, în structura parlamentară, unde elogiile aduse criminalilor de război se ascund în spatele imunităţii declaraţiei politice”.

”Din păcate, astfel de manifestări sunt luate drept exemplu şi, aşa cum s-a văzut, încurajează acţiunile antisemite. Nu putem trece cu vederea un astfel de comportament, în contradicţie cu prevederile Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului şi OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Avalanşa mesajelor reprobabile la adresa memoriei victimelor Holocaustului face partidul AUR un exponent al acestor acţiuni precum cea îndreptată împotriva actriţei Maia Morgenstern”, a mai transmis Alexandru Muraru.

Citește și:

Centrul de Combatere a Antisemitismului: Atacul împotriva Maiei Morgenstern, împotriva evreilor

Acesta face referire la semnalul de alarmă tras de una dintre cele mai mari organizaţii evreieşti din lume – „B’nai B’rith International”.

”Organizaţia a cerut liderilor Parlamentului să oprească şi să condamne propaganda „grotescă”, neo-fascistă, pe care un senator al AUR o face de câteva săptămâni de la tribuna Senatului României, de elogiere şi îndemn la reabilitarea a criminalilor de război, implicaţi in operaţiunile genocidale sau de susţinere a regimului criminal condus de Ion Antonescu, care a exterminat aproape jumătate din evreii din Romania in anii 40. Astfel, gravele derapaje care se produc în Parlament sunt mesaje de instigare la ură şi de multiplicare şi escaladare a rasismului şi antisemitismului, o saturnalie a violenţei politice şi simbolice. Aşa cum am mai spus, voi face toate demersurile care stau în puterea mandatului meu pentru sancţionarea acestor derapaje”, a mai afirmat deputatul.

Un mesaj care cuprinde ameninţări cu moartea la adresa actriţei Maia Morgenstern a fost trimis către Teatrul Evreiesc de Stat şi este semnat ”din partea partidului AUR”.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) reclamă, sâmbătă seară, ”înscenări mizerabile” în numele formaţiunii şi transmite întreaga susţinere pentru Maia Morgenstern.

”Suntem consternaţi în faţa acestei intoxicări pe care o considerăm incalificabilă”, a transmis formaţiunea, apreciind că este vorba despre ”o provocare care trebuie pedepsită în cel mai aspru mod”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te