Angajații din sănătate sunt îndemnați să nu le fie frică de amenințări, după ce Alexandru Rogobete a susținut că există manageri de spitale și șefi de secție care ar pune presiune pe personalul medical înaintea grevei.
Angajații din sănătate sunt îndemnați să nu le fie frică de amenințări, după ce Alexandru Rogobete a susținut că există manageri de spitale și șefi de secție care ar pune presiune pe personalul medical înaintea grevei.
Un bărbat din București a fost săltat de polițiști după ce a amenințat pe rețelele de socializare că merge la iubita lui și o agresează. Oamenii legii au văzut postarea acestuia și au descins peste el.
Punerea sub învinuire a șefului Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, într-un dosar de corupție al DNA a picat între două momente extrem de sensibile pentru securitatea României.
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricții comerciale în urma unei discuții interne a UE privind relațiile cu Beijingul, declarând că va răspunde ferm oricăror noi măsuri pe care le consideră discriminatorii, relatează dpa.
Acțiunile americane și prețurile petrolului se răstoarnă înainte de termenul-limită stabilit de Donald Trump, pentru bombardarea centralelor electrice iraniene.
Prețurile petrolului încep să crească iarăşi, în mod dramatic, iar acțiunile de pe piaţa de capital scad, după un discurs dur al lui Donald Trump, care nu a întrunit aşteptările actorilor pieţei.
Donald Trump ameninţă Canada că îi va impune taxe vamale de 100%, legate de continuarea acordului comercial cu China.
Dorit de Real Madrid şi Bayern Munchen, internaţionalul maghiar Dominik Szoboszlai îşi va prelungi contractul cu FC Liverpool