Față de estimările de acum o lună, ei văd acum cursul leului depreciindu-se mai puternic. Potrivit calculelor acestora, media cursului euro pentru jumătatea anului ar fi de 4.83 lei (față de 4.82, estimarea din decembrie), în vreme ce media de peste un an ar fi de 4.98 lei (față de 4.98, estimat acum o lună). De notat că au existat unii analiști financiar-bancari care au estimat un curs euro de 5,15 lei/euro la orizontul de 12 luni, potrivit Hotnews.
Referitor la cursul de schimb EUR/RON, aproape 85% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8345, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8931.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (februarie 2021/februarie 2020) a înregistrat o valoare medie de 4,04%. Sunt de remarcat anticipațiile privind majorarea ratelor de dobândă atât pentru scadentele scurte (ROBOR 3M) cât și pentru cele lungi (obligațiuni suverane cu scadenta 5 ani denominate în lei), peste 61% și respectiv 64% dintre participanții la sondaj anticipând aceste evoluții.
Indicatorul de Încredere Macroeconomica, a fost lansat de către Asociația CFA Romania în luna mai 2011 și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economica în Romania pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include și întrebări referitoare la evaluarea condițiilor curente macroeconomice.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai Asociației CFA Romania și candidații pentru nivelurile ÎI și III ale examenului CFA.
Indicatorul de Încredere Macroeconomica ia valori intre 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplina în economia românească) este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condițiile curente (referitoare la mediul de afaceri și piață muncii) și privind anticipațiile (pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie).