Bulgaria a scos în Marea Neagră prima navă de patrulare. România a contractat o corvetă de 200.000.000 €
Au început testele maritime pentru prima navă de patrulare modulară multifuncțională a Bulgariei, marcând un alt pas în modernizarea capacităților de apărare maritimă ale țării.
Testele sunt efectuate în zona Golfului Varna și în anumite zone ale Mării Negre, a anunțat Ministerul Apărării pe 11 noiembrie.
Nava este prima dintre cele două nave de patrulare modulare construite în cadrul unui contract între Ministerul Apărării din Bulgaria și compania germană de construcții navale Naval Vessels Lürssen (NVL). Testele vor evalua performanța și sistemele navei înainte de a fi pusă oficial în funcțiune în Marina Bulgară.
Proiectul a început pe 3 decembrie 2021, cu o ceremonie oficială care a marcat începerea construcției și tăierea primelor componente din oțel. Chila primei nave, numită Brave, a fost așezată pe 17 iunie 2022, la șantierul naval MTG Dolphin din Varna.
Pe 4 august 2023, „Hrabri” (Curajoasa) a fost lansată la apă, trecând de la construcție la amenajare și testare. De atunci, nava a trecut prin etape succesive de echipare cu arme și sisteme de navigație moderne. Testele maritime în curs vor fi urmate de evaluări finale înainte de acceptarea navei în serviciul naval activ.
România a contractat și va recepționa în curând din Turcia o navă nouă, de tip corvetă ușoară, capabilă să execute, în cel mai scurt timp, o multitudine de misiuni.
Corveta va fi dotată cu sistemele de luptă solicitate de Forțele Navale Române (FNR), într-un șantier din România. Asta pentru că nava HISAR mai are nevoie de o serie de modificări pentru a fi integrată cu sistemele de luptă ale Forțelor Navale Române.
Oricum, în principiu, nava are mai mulți sezori plecând de la sonar, dar și trei radare cu misiuni diferite. Nava are și un sistem de conducere a luptei de fabricație turcească, dar acest va fi fi schimbat, cel mai probabil. Și radarele sau sonarul ar putea fi schimbate, susțin surse militare. Practic, ar putea primi senzori care sunt și pe navele americane de luptă în zona litorală (LCS).
Ca sisteme de armament HISAR dispune de un tun MKE 76/62 mm National Naval Cannon Main Gun, dar și de două arme robotizate UNIROBOTICS Targan 12.7 mm RCWS sau un Aselsan GOKDENIZ CIWS.
Citește și: Dosarul „eșuat” al corvetelor: „Nu te poţi apăra împotriva flotei ruse la Marea Neagră cu un tun”
Ca orice navă modernă, HISAR are lansatoare verticale de rachete care pot fi antiaeriene, antinavă sau de atac la sol. În plus, Hisar dispune de mai multe lansatoare de arme antisubmarin. La modificările făcute în România corveta va primi și lansatoare NSM (Naval Strike Missile).
HISAR Poate duce la bord un elicopter mediu cum este Puma naval, de exemplu.
Citește și: Decizie CSAT: România va avea o nouă navă de război. ”Impact semnificativ asupra flotei existente”
Nava are o lungime de 99,5 metri, un deplasament de 2.300 de tone, un echipaj de 104 marinari și un sistem de propulsie combinat diesel-electric. Astfel de nave primesc misiuni de supraveghere, securitate maritimă, combaterea pirateriei, operațiuni de căutare și salvare, precum și pentru protecția zonelor economice exclusive.