Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ambasadei SUA în România, David Muniz, consilierul prezidenţial Alexandra Bocşe şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, au vizitat, marţi, Parcul Natural Văcăreşti, prilej cu care a fost anunțată semnarea unui protocol de colaborare cu mai multe instituţii şi entităţi pentru gestionarea potrivită a acestei zone.
„Sunt deja în curs de implementare câteva etape importante necesare pentru a înainta în acest proiect: planul de management al Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti, regulamentul de funcţionare, precum şi două studii de specialitate, hidrogeologic şi geologic. De asemenea, a fost lansat pe SEAP un Concurs Internaţional de Soluţii, iniţiat de Primăria Sector 4, în colaborare cu Primăria Capitalei şi Administraţia Parcul Natural Văcăreşti”, a scris, marţi, pe Facebook, Nicuşor Dan.
Primarul general afirmă că, pentru o administrare cât mai eficientă a Deltei Văcăreşti, vrea să dezvolte un parteneriat între Primăria Capitalei, prin Administraţia special creată, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti şi Primăria Sectorului 4.
Citește și: Departamentul de Stat al SUA: Primarul Băluță a folosit DIICOT pentru a intimida jurnaliști Newsweek
Prezența lui David Muniz alături de Daniel Băluță este surprinzătoare, având în vedere că, în Raportul pe anul 2021 al Departamentului de stat al SUA se menționează modul în care primarul sectorului 4 din București, Daniel Băluță, a hărțuit jurnaliștii Newsweek România. În urma redactării unei investigații de presă, jurnaliștii au fost chemați la DIICOT.
Vă prezentăm fragmentul referitor la cazul Newsweek din raportul Departamentului de Stat.
„Violență și hărțuire: Unii reporteri din întreaga țară au continuat să să fie hărțuit, dați în judecată sau amenințați de autoritățile pe care le-au investigat sau de împuterniciții lor.
Oficialii de stat au întocmit dosare civile și penale fără temei împotriva unor jurnaliști de investigație, împiedicând funcționarea unor instituții de presă. În perioada 20-21 mai, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism i-a interogat pe jurnaliștii și editorii de la publicațiile Libertatea și Newsweek România după ce primarul sectorului 4, Daniel Băluță a afirmat că reporterii celor două publicații ar fi format un grup de crimă organizată pentru a-l șantaja.
Citește și:
Radiografia unui linșaj mediatico-penal: aberanta plângere a primarului Băluță împotriva Newsweek
Contract de 27,6 milioane lei cu dedicație de la primăria lui Băluță
Ambele publicații scriseseră articole de investigație despre gestionarea greșită de către Băluță a licitațiilor și contractelor publice. Organismele de supraveghere locale și internaționale pentru libertatea presei, inclusiv Reporteri fără Frontiere, au cerut autorităților să investigheze modul în care DIICOT a gestionat cazul și metodele de interogare prin care au vrut să intimideze jurnaliștii. În iunie, direcția a renunțat la unele acuzații împotriva reporterilor și a trimis dosarele rămase către Direcția Națională Anticorupție”.