Trei copii şi 11 adulţi au fost răniţi, vineri, într-un accident rutier petrecut pe autostrada A1 Deva-Nădlac, pe sensul de mers spre Deva, în zona localităţii timişene Margina, în care au fost implicate cinci autoturisme, un autotren şi o autoutilitară.
Accident în lanț pe A1. 11 adulți și 3 copii au fost răniți. 7 vehicule, implicate
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, pe autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 427, pe sensul de mers spre Deva, în zona localităţii Margina, judeţul Timiş, a avut loc o coliziune între cinci autoturisme, un autotren şi o autoutilitară, scrie News.ro.
Citește și: Accident rutier cu 6 răniți în județul Mureș. Traficul este blocat pe DN 15
Potrivit primelor informaţii, trei minori şi 11 adulţi au suferit leziuni, sunt conştienţi şi evaluaţi medical la faţa locului.
Infotrafic anunţă că traficul rutier se desfăşoară doar pe banda a doua, fiind valori ridicate de circulaţie pe ambele sensuri.
Citește și: Tineri arși de vii în mașina abia cumpărată. Aveau 185 km/h când fugeau de poliție
La locul accidentului intervin o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD şi nouă pompieri, de la ISU Timiş. De asemenea, la faţa locului s-au deplasat şi două echipaje SAJ.