„În 1972, Victor Ionescu, proaspăt absolvent al Facultăţii de istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, se pregătea să intre în cercetare. Destinul avea însă alte planuri pentru el. Aşa încât, din studiul istoriei, a ajuns, câteva decenii mai târziu, actor al istoriei.
Victor Ionescu avea să susţină concursul de intrare în echipa ştirilor externe cu unul dintre cei mai exigenţi profesionişti din presa vremii: Eugen Preda. După 1990, urma să devină, la rândul său, mentor al unei întregi generaţii de ştirişti, care-i datorează şi astăzi începuturile solide ale meseriei”, potrivit unei prezentări făcută de tvr.ro
Victor Ionescu citea în acele zile un apel pentru apărarea Televiziunii Libere Române şi a Radioului Public.
„Fostul nostru coleg, Victor Ionescu, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de politică externă, a decedat. Avea 74 de ani. Istoric și analist politic, Victor Ionescu a lucrat decenii la rând la televiziunea publică și a realizat emisiuni de actualitate internațională. De asemenea, a format tineri jurnaliști în domeniul afacerilor externe. Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis reprezentanții Televiziunii Române.
El a explicat cum veneau mesajele la TVR în zilele Revoluției. „Ele aveau ca principală sursă un telefon, din cele cu numere scurte care fuseseră instalate de armată și la care avea acces doar generalul Tudor și redactorul șef Teodor Brateș. Prin el veneau tot felul de știri care erau transpuse pe hârtie și date spre lectură celor care erau în studioul 4. Cine era la celălalt capăt al firului nu se știe”, a spus el.