A murit Elena Arnăuțoiu. Închisă de comuniști pentru că nu și-a trădat frații, partizani în munți

DE Petre Bădică | Actualizat: 01.07.2019 - 09:26

Elena Arnăuțoiu s-a stins din viaţă, la vârsta de 100 de ani. A fost un simbol al luptei anticomuniste, sora fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu, anunță jurnaluldearges.ro

SHARE

Rezistența anticomunistă din munți a celor doi frați a durat aproape un deceniu, din 1949 în 1958.  

Într-un aritcol apărut în evenimentulmuscelean.ro, Elena Arnăuțoiu mărturisește că a preferat să se ducă la închisoare decât să își vândă frații.

A fost bătută și chinuită în anchete. Deși știa unde se află frații ei Toma și Petre, nu a trădat. Aceștia erau căutați de Securitate și de comuniști pentru că au organizat rezistența anticomunistă în munți. Mama ei a stat șase ani în temniță, tatăl ei a fost condamnta la patru ani.  

Rezistența anticomunistă din zona Muscel a fost condusă de cei doi frați ai Elenei.

Toma Arnăuțoiu s-a născut la 14 februarie 1921, în comuna Nucşoara, judeţul Muscel, în familia unui învăţător. A fost locotenent în Armata Română și membru al Partidului Naţional Ţărănesc. Din 1949 până în 1958 a condus grupul Arnăuţoiu. Capturat în noaptea de 19/20 mai 1958, este executat la 18 iulie 1959 în penitenciarul Jilava.

Petre Arnăuțoiu s-a născut la 16 ianuarie 1926, în comuna Nucşoara, judeţul Muscel. A fost membru al organizaţiei „Haiducii Muscelului”, apoi, membru al grupului Arnăuţoiu. Capturat în noaptea de 19/20 mai 1958, este condamant la moarte. A fost executat la 18 iulie 1959 în penitenciarul Jilava.  

Memorialsighet.ro îi face un portet acestei luptătoare – Elena Arnăuțoiu:

„Este fiica Laurenției și a lui Ion Arnăuțoiu sora fraților Toma și Petru Arnăuțoiu, conducătorii grupului de rezistență anticomunistă din Făgăraș, căsătorită cu profesorul Florea Ion   A fost arestată prima dată în decembrie 1950 și închisă până în februarie 1953. A fost închisă la Ocnele Mari, Pipera și Ghencea. După prinderea fraților său, Toma și Petru, Elena a fost din arestată în 22 iunie 1958 și anchetată la Securitatea din Pitești. A fost condamantă – prin sentința Tribunalului Militar București – la 5 ani închisoare corecțională pentru ”omisiune de denunț” (nu a vrut să spună unde se ascund frații ei – Toma și Petru n.red.). 

Închisă la Pitești, Jilava, Miercurea Ciuc și Arad. A fost eliberată în 21 februarie 1962.   În fiecare zi mă chemau la securitate, să spun ce ştiu de fraţi, să mă interesez de ei şi să-i aduc, să-i predau securităţii. Eram urmăriţi atât eu, cât şi soţul meu, care a fost dat afară din învăţământ, era director la Liceul Comercial. Ne-au naţionalizat casa, fără vreun temei legal. Ne-au luat pământu pe care îl aveam eu (dotă), de la părinţi, iar în anul 1950, au venit de la securitate şi m-au arestat. Am fost dusă la centrul de muncă, cu sediul la Ghencea, Bucureşti, unde pe un câmp întreg erau amplasate barăci de scândură, ca saivanele de animale. Fără să mi se spună pentru ce şi fără să să fiu anchetată, mi s-a spus că am o pedeapsă administrativă de un an…

Dormeam pe paturi comune, din lemn, ca rafturile pentru fructe, o pătură de blană murdară, şi în loc de pernă aveam bolovani. Nu am stat mult aici, că ne-au trimis la muncă. Pe mine m-au trimis la penitenciarul  de la Ocnele Mari…

…Luase fiinţă o colonie de muncă, la Pipera, 70 de hectare de pământ trebuia să le transformăm în grădini de zarzavaturi. Ne-au urcat în dube şi ne-au dus acolo… …A venit şi soţul meu cu băiatu, atunci elev în clasa a şaptea, nu am putut vorbi nici o vorbă, cu copilul, care a plâns întruna. Pentru că eu eram arestată, copilul nu a fost primit la concurs pentru clasa a opta cum era legea. Atât m-a durut acest  lucru încât aşi fi preferat să mai primesc ani de detenţie decât să sufere copilul. …În anul 1958, când fraţii meu a fost prinşi, m-au arestat din nou, şi-am stat la Piteşti în anchetă 10, 11 luni. Această perioadă nu am văzut culoarea cerului, şi nici n-am pus piciorul pe pământ. Singurele mişcări pe care le-am făcut era când mergeam la anchetă, şi toaletă. Aveam ochelari negrii la ochi. …După o perioadă mi-au adus-o şi pe mama în celulă cu mine.

Nu pot uita când a apărut în celula mea, înaltă, demnă şi senină. Se rupseseră hainele de pe ea, era numai zdrenţe. Când m-a văzut a căzut jos, iar acest lucru, se repeta de câteva ori pe zi, era bolnavă, avea o anemie cerebrală, care îi dădea astfel de şocuri. Vis-a-vis de celula mea era celula în care era tata. …După terminarea anchetei, a început procesul… Am fost judecată în lotul cinci, considerat cu cei mai puţini vinovaţi. Având acuzaţia de omisiune de denunţ…

Am fost condamnată cinci ani. M-am dus la Jilava într-o celulă, cu capacitate de 20 de deţinuţi. Eram 45 de femei, trăiam mai rău ca animalele…”

Fragment din interviul cu Elena Ion n. Arnăuțoiu, realizat în 1997, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 542      

Sursa: Cătălin Nedelcu.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.