Spiritul civic manifestat de un ieşean putea să-l coste scump. I-a surprins pe hoţii care furau din lemnele unui vecin şi a luat atitudine. Răzbunarea hoţilor a fost sancţionată de judecători cu simple amenzi penale.
La sfârşitul lui august 2018, M.F.L. se afla în curtea casei sale din satul Păun, împreună cu soţia şi cele două fiice. A auzit zgomot din pădurea din spatele casei, aşa că s-a dus la faţa locului pentru a vedea ce se întâmplă. Ajuns în pădure, a văzut o cioată de stejar proaspăt tăiat din parcela unui vecin, S.I., resturi de rumeguş şi urme de târâre pe sol.
Urmele duceau spre casa lui Marian Musteaţă, aflată la o distanţă de aproximativ 150 de metri. Pe drum, M.F.L. s-a întâlnit cu alţi doi bărbaţi, pe care îi ştia din vedere şi care însoţeau un cal echipat pentru a trage lemn din pădure.
Le-a atras atenţia să nu mai fure lemne, după care s-a întors acasă pentru a anunţa poliţia şi pe S.I. După aproximativ 10 minute, s-a întors în pădure, înarmat cu o bărdiţă, la resturile stejarului doborât, unde s-a întâlnit cu Musteaţă, Mihăiţă Luca, Marius Mereuţă şi încă un bărbat.
A urmat o discuţie aprinsă, în timpul căreia M.F.L. l-a împins pe Mereuţă. Apoi, Musteaţă şi Luca l-au atacat, i-au smuls bărdiţa din mână şi au început să-l lovească cu pumnii şi picioarele. Agresorii s-au oprit doar când la faţa locului a venit una dintre fiicele lui M.F.L.
Citește mai multe pe ziaruldeiași.ro.