Vizaţi de anchetă sunt lucrătorii vamali care ar fi avut acces în acea camera securizată unde erau ţinuţi banii. Coincidenţă sau nu, unul dintre ei ar avea datorii la cămătari, iar un altul și-ar fi cumpărat o mașină de aproximativ 100.000 de euro.
Vizaţi de anchetă sunt lucrătorii vamali care ar fi avut acces în acea camera securizată unde erau ţinuţi banii. Coincidenţă sau nu, unul dintre ei ar avea datorii la cămătari, iar un altul și-ar fi cumpărat o mașină de aproximativ 100.000 de euro.
Mulți oameni păstrează bani cash în casă și aleg ascunzători despre care cred că nu vor fi descoperite. Unele sunt însă atât de previzibile, încât hoții cu experiență știu exact unde să caute imediat ce intră într-o locuință.
Polițiștii din Timișoara fac marți 16 percheziții domiciliare într-un dosar privind furturi calificate din locuințe. Printre persoanele vizate se află și un agent de poliție.
Nouă percheziții au loc vineri în Dâmbovița într-un dosar de furt calificat. Polițiștii suspectează că mai multe cabluri electrice au fost furate din parcuri fotovoltaice din trei județe și că bunurile ar fi fost apoi achiziționate de alte persoane.
O Spargere mai puțin obișnuită a avul loc într-un mall din Germania. În miez de noapte, hoții au intrat cu mașina într-un magazin de bijuterii și au furat tot.
Poliția avertizează asupra unui nou truc folosit de spărgători dar pe care mulți oameni nu îl iau în considerare. Un mic detaliu poate avea consecințe grave. Iată despre ce este vorba.
Trei români au fost condamnați la închisoare în Marea Britanie după ce au furat cabluri subterane aparținând rețelei BT Openreach și au lăsat mii de oameni fără telefonie și internet în centrul orașului Birmingham.
Există un lucru pe care toți proprietarii de telefoane Android și iPhone vor dori să-l facă înainte să fie prea târziu, deoarece activarea acestui cod secret pe smartphone-ul tău se va dovedi extrem de utilă în cazul în care ți se fură telefonul.