Vânzătoarea pare a fi lăsat-o cu nădejde afară în paza frumoasei pisici, însă aceasta, sub raze călduțe de soare, se dovedește a fi doar un somnoros străjer. În adiere molcomă, vântul împrăștie miros proaspăt de flori aflate și acestea tot la vânzare.
Lumina optimistă a soarelui oferă mesei cu tipărituri o strălucire în plus. Prin contrast, în strâmtoarea întunecată a chioșcului, devine greu de distins silueta vânzătoarei. Iar dintre trecători, cei care se opresc pentru câteva clipe, fac asta pentru a-i da binețe sau pentru a cumpăra sporadic frezii și zambile ori câte un ziar.
Vânzătoarea e de-a locului, împământenită aici de ani buni.
Are vad bun: se bucură de vecinătatea unui parc, școli, grădinițe și farmacii, iar între sumedenia de magazine, ține capul semeț un hipermarchet. Așadar nu e un loc izolat. Tocmai de aceea chioșcul este și în înterior plin de marfă: are de toate, tot ce apare. Bucurată de un salut venit săltăreț din spatele meu, zâmbește larg prinzându-se într-o conversație cu o persoană. Cât se discută, captez în raza mea vizuală o bogăție de publicații pentru copii, multe dintre ele însoțite neapărat de jucărioare cadou, cărți, ziare și micuțele reviste cu sfaturi practice amplasate pe tejghea, la îndemână.
„Acum totul e pe net!”
În jurul meu, unii cetățeni schimbă păreri. Par informați și se lansează în controverse amicale despre subiectele fierbinți ale actualității. În timpul propus pentru a observa atmosfera din jurul punctului de difuzare a presei, s-a cumpărat un singur ziar. Încerc câteva cuvinte cu vânzătoarea. Rușinată, îmi spune că dacă ceva nu se vinde, vine cineva și încarcă într-o mașină. Atât. Mai multe ce să-mi spună?
- „Acum totul e pe net!” concluzionează o altă vânzătoare atunci când vreau să-mi îmbogățesc prospectarea. În hipermarchet, punctul de difuzare a presei e amenajat într-un spațiu larg, luminat fără zgărcenie și tot ce e expus e cu autoservire.
Un adevărat boutique în care se vând împreună sandwichuri, sucuri, bomboane și alte multe dulciuri, măști de protecție, gumă de mestecat, snakuri, țigări și cafea. Presa are locul ei respectat: pe doi pereți întregi, în ordine, pe categorii de public și domenii de interes. Mai multe polițe sunt supraîncărcate cu integrame în diferite formate și titluri.
- De ce atât de multe rebusuri? întreb surprinsă de ceea ce a ales ochiul să fie împresionat.
- Integramele se vând bine. Avem mereu. Pe alte rafturi par invidioase alte publicații, deși sunt și acestea în văzul tuturor: reviste pentru femei, cărți, ziare. Copiii au un colțișor numai al lor cu publicații însoțite de cadouri.
Un titlu românesc din medicină așezat neglijent arată clar că e frunzărit adesea. De altfel și amplasarea lui pe raft e la îndemână, cât să se ajungă repede la el. La fel și ziarele cu apariție zilnică.
- Dar reviste tehnice?...
- Nu, din astea nu...și fata zâmbește. O ghicesc deschisă discuției și atunci întreb:
- Cum vă aprovizionați?
- Ni se aduc. Primim ce ni se aduce. Îmi indică sigla magazinului.
- Domnii se ocupă. Noi, cei de la vânzare, nu cerem nimic.
Așa se explică acum de ce abundă integramele. Se aduc genuri și titluri care se vând frecvent. Analiza și selecția titlurilor se efectuează în funcție de ce și cât se vinde.
- Da, avem vânzări....din tot ce vedeți expus. Nu ca în alți ani, dar ...Acum totul e pe net, citește lumea de acolo. Asta e realitatea!
- Azi s-a vândut ceva presă?
- Abia am venit, dar în cele două ore de când sunt în tură, nu, nu am vândut nimic.
Momentul ei liber a luat sfârșit. Se scuză politicos pentru a pregăti o cafea unui client ce solicită și țigări.
Câteva zile mai târziu aflându-mă în provincie, îmi extind inopinat prospectarea într-un centru comercial unde presei tipărite i s-a făurit cu migală un adevărat univers: spațiu generos, organizare impresionantă. Publicul e pe măsură: circulație intensă, vânzare frecventă de titluri.
Aranjarea la raft făcută minuțios și cu simț estetic, îmi amitește de dedicarea cu care sunt întreținute polițele destinate Accesului Direct la Sălile de Periodice din biblioteci.
Când interiorul devine pentru câteva clipe limpezit, vânzătoarea îmi permite să fac două fotografii, într-una singură mi-ar fi fost imposibil să cuprind tot ce-aș fi vrut surprinde.
În îmbulzeala de fotografii și sloganuri se dă o luptă pentru întâietate, pentru imagine
- Urma să vă întreb dacă aveți vânzări, dar.... Zâmbetul complice una spre cealată înlocuiește orice alte cuvinte.
- Da! Avem! Încă mai avem! afirmă apoi mândră, chiar dacă spectacolul de dinainte fusese suficient de grăitor.
Oamenii își căutau liber titluri cărora le erau cu siguranță fideli pentru conținutul bine scris, pentru confortul de a se simți ancorați în actualitate prin informații utile sau pur și simplu pentru portița de evadare din cotidian pe care o deschide o revistă prin subiecte variate și atmosfera de destindere pe care o creează prin lecturare.
Mă întorc în timp în perioada adolescenței când, pasionată de cinema și înnebunită să dețin materiale despre orice altceva îmi trezea interesul, îmi făceam abonament la publicația respectivă pentru siguranța de-a nu pierde vreun număr. Tot ce achiziționam alcătuia o prețioasă colecție.
Poștașul devenise un personaj mult așteptat la ușă, iar vânzătoarea de la chioșcul de ziare o reală prietenă. Cunoscându-mi preocupările, îmi ținea deoparte ziare atunci când le primea în număr redus și, mai ales, cu întârziere. Dar parcă numai mie?
Ce vremuri moderne, cu viața noastră urcată aproape cu totul pe net! Înghesuiți acolo, căutăm pe un ecran informația derulând frenetic, cu ochii în toate părțile ceva ce ne-ar putea reține atenția pentru mai mult timp. În îmbulzeala de fotografii și sloganuri se dă o luptă pentru întâietate, pentru imagine.
Pe când în stradă, presa în format tipărit ne dă binețe în fiecare dimineață, oricât de atrăgător sau de strâmt i-ar fi devenit spațiul alocat pentru expunere. Pare a respira împăcată, conștientă de gloria pe care a câștigat-o în timp. Astăzi online-ul își flutură strălucirea ca pe un faimos brand.
Și chiar de-ar fi să rămână aceasta o direcție sau stare de fapt, Presa în format tipărit i se adaptează însă cu decență. În această lume a pașilor grăbiți, ea devine accesoriul perfect pentru cei care mai știu (sau aleg) să se bucure de frumusețea gestului, de lucrurile simple, de miezul unui articol pe care îl descifrează pe îndelete în liniștea casei, la o cafea sau în tihna unei plimbări prin parc în solitudine sau alături de un prieten.
