Personajul de astăzi poate fi considerat ultimul boem al „generației de aur” de actori. A fost unul dintre artiștii pentru care teatrul a fost locul unde și-a demonstrat cel mai bine talentul, deși a jucat și în multe filme.
A fost și un apreciat interpret de muzică lăutărească, iar, înainte de muri, acum 11 ani, pe 3 martie 2013, a decis să-și lase toată averea unui azil
Recunoașteți personajul? Ultimul boem al „generației de aur” de actori. Și-a lăsat averea unui azil
Mulți l-au uitat deja ori și-l amintesc vag din unele roluri din filme ori din aparițiile în mai vechile emisiuni tv de divertisment.
Dar Dumitru Rucăreanu, căruia prietenii îi spuneau Titi, a făcut parte din „generaţia de aur” a teatrului românesc, fiind unul dintre cei mai importanţi actori ai ultimelor decenii.
Însă a trăit o viață de boem, mai puțin interesat de succes și faimă, ci de a simți existența prin toți porii, după propriile reguli.
S-a născut la 26 octombrie 1932, în Ghimbav, județul Brașov, și a visat să devină dirijor de orchestră simfonică. Dar, neavând chiar atâta talent muzical și speriat de programa de la Conservator, a ajuns la Teatru.
Într-un fel, intrarea la facultate i-a datorat-o lui Ilarion Ciobanu, cu care s-a întâlnit întâmplător, pentru prima oară, prin Constanța.
Citește și: Recunoașteți personajul? Marele actor care s-a îmbolnăvit de dorul soției. „Aștept moartea”
„Nereuşind să dau examen la Conservator m-a luat un amic de mână şi mi-a zis că de ce nu dau la teatru. Zice: „Nu ştii o poezie?”. Ba ştiu. Ştiam o poezie de Coşbuc... şi m-a întrebat cineva din comisie. „Spune ceva din viaţa dumitale”.
Ce viaţă avusesem eu?! Că în liceu eram mai mult corigent, dar mă treceau pentru că eu conduceam orchestra liceului, tangouri, valsuri... şi mi-am adus aminte.
Eu mai cântam cu acordeonul pe la Constanţa. Şi la un moment dat – întâmplare – a venit un bărbat superb la mine şi zice: „Bă, tu cânţi şi eu prind peşte, hai să vedem, poate ne iese ceva. Dormi la mine”. Era Ilarion Ciobanu. Superb om şi actor!
Când mi-au pus întrebarea: „Zi ceva din viaţa dumitale, ce dracu’ să zic?!”. Şi le-am spus ce-mi zisese Ilarion Ciobanu: „Dacă ţi-e foame, pe sub pietre pe aici, sunt scoici. Le scoţi, le cureţi aşa puţin, dar nici nu trebuie să le cureţi, iei două cărămizi, o tablă şi le pui pe ea... şi de la foc se deschid. Şi treaba aia dinăuntru o mănânci”.
Eu asta o povesteam pe scenă, la examenul meu de intrare în facultate în faţa unor mari profesori. Timică s-a întors spre Bălţăţeanu, eu auzeam... „Bă”, zice, „tu ai mâncat de-astea?” şi aşa am intrat cu 10 şi am ieşit cu 10”, a povestit Rucăreanu, într-un interviu din 2011 pentru Jurnalul Național.
În piesa „Umbra”, din 1963, alăuri de Gheorghe Dinică și Amza Pellea - Foto: Facebook/Colectia „Mari Actori Romani”
A absolvit în 1956, făcând parte din ceea ce s-a numit „generația de aur” a teatrului românesc, alături de Silvia Popovici, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Silviu Stănculescu, Sanda Toma, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc și alții.
A fost repartizat la Teatrul Național din Craiova, apoi a ajuns la Nottara, pentru ca, în 1961, Radu Beligan să-l selecteze printre cei patru actori cu care a înființat Teatrul de Comedie, unde a rămas toată viața.
A vrut să fie incinerat
A jucat în spectacole ce au făcut istorie pe marile scene ale lumii. a fost Cezar Borgia în „Umbra”, regizată de David Esrig, alături de Gheorghe Dinică și Amza Pellea, precum şi Diomede în "Troilus şi Cresida", tot în regia lui David Esrig.
Ambele au primit premiul Teatrului Naţiunilor, la Paris, unde au ridicat sala în picioare.
Citește și: Recunoașteți personajul? Frumosul actor care a iubit o singură femeie. Tată, după 55 de ani
A apărut în multe filme, dar mai mereu în roluri secundare sau episodice de la „Dragoste la zero grade” (1964), „Aventuri la Marea Neagră” (1972) sau „Gloria nu cântă” (1976), până la „Acțiunea „Autobuzul”” (1978), „Secretul lui Bachus” (1983), „Căsătorie cu repetiție” (1985), „Cucoana Chiriţa” (1986), „Secretul lui Nemesis” (1985) și „Chirița în Iași” (1988).
În 2003 a jucat în filmul „Dulcea saună a morţii”, regia Andrei Blaier, iar în 2005 a avut un rol în serialul de televiziune „Cuscrele”.
Fiind iubitor de muzică, Dumitru Rucăreanu a fost cunoscut şi ca interpret de muzică de petrecere, scoțând și un album, „Sunt vagabondul vieţii mele”, muzica Temistocle Popa şi text Aurel Storin.
Această pasiune, precum și cea pentru șuete udate cu vin, ce se întindeau până în „măduva” nopților, l-a apropiat de alte nume grele precum Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Iurie Darie, Colea Răutu și mulți alții.
Cu ei obișnuia să petreacă, după 1990, mai ales la renumitul local „Șarpele Roșu”, de lângă fosta Piață Galați, actuala Piața Gemeni, potrivit evz.ro.
Adesea, prelua microfonul de la Nelu Ploieșteanu - care încă nu era renumit pe acea vreme - și cânta cu pasiune și tandrețe melodii de „inimă albastră”.
Adesea, le-a interpretat și în emisiunile de varietăți, fiind o prezență constantă în acestea. A fost binecuvânat cu o căsnicie frumoasă și o soție care-i înțelegea și accepta micile „plăceri vinovate”.
Din păcate, a murit în 2008, lăsându-l să-și trăiască singur ultimii ai de viață.
„Mi-a murit soţia acum trei ani, o mare doamnă, fostă ziaristă. Eu plecam... Nu la beţii, la chefuri. Cu Dinică. Şi veneam după două zile acasă. Nu mă bătea la cap atunci, dar după vreo două zile mă întreba: "Unde ai fost alaltăieri seară?". Şi tot ea răspundea: „Aha”, zice, „ştiu, ai filmat...”. „Da, mamă, am filmat cu Dinică, la Moldova...” şi ce să-ţi mai povestesc?”, rememora actorul în 2011, în interviul menționat.
Citește și: Drama marelui actor Octavian Cotescu. A murit din dragoste pentru public. Fiul său s-a călugărit
În 2012, Rucăreanu a descoperit că suferea de cancer în stadiu avansat la pancreas, așa că a apelat la o intervenție chirurgicală în speranța că va reuși să scape de boală.
Din păcate, medicii care l-au tratat nu au putut să îi elimine tumoarea, iar actorul a aflat că mai are de trăit între 6 și 12 luni, așa că și-a luat toate măsurile de precauție.
Dorința de a fi incinerat și-a exprimat-o încă din 2011, în interviul pentru Jurnalul Național. Tot atunci mărturisea că singurul regret pe care-l are este că „am fost neserios”.
„Când o să mor vreau să fiu incinerat şi cenuşa mea s-o arunce în mare. Prefer ca cenuşa mea să fie aruncată în mare, decât să mă mănânce viermii...
Dacă regret ceva? Da, regret că am fost neserios. Dar nu regret viaţa de actor. Mi-ar fi plăcut să fiu muzician, dar viaţa de actor nu o regret”, mai spunea Rucăreanu.
După ce a aflat cât mai are de trăit, actorul și-a dorit să își rezolve toate problemele, pentru ca familia sa să nu aibă de suferit mai tarziu.
Mulți s-au întrebat la acea vreme ce s-a întâmplat cu averea pe care artistul a strâns-o de-a lungul carierei sale.
O prietenă foarte apropiată familiei, Măndița Constantin, a făcut ulterior lumină în această privință.
Potrivit acesteia, Rucăreanu și-a dorit ca bunurile sale să fie vândute, iar banii să ajungă la un centru de îngrijire pentru bătrâni, altfel spus, un azil.
Citește și: Recunoașteți personajul? Marele actor împlinește 88 de ani. Care a fost marea dramă din viața sa?
„A calculat totul până la detaliu. A găsit o persoană pe care a însărcinat-o să se ocupe de trupul său, să îl ducă la Crematoriu și să-l incinereze, și-a plătit absolut toate dările și a anunțat ce vrea să se întâmple cu bunurile lui după moarte.
Adică, persoana aleasă de el să îi vândă bunurile, mobilier și ce mai este, dar și casa în care a locuit, specificând că suma obținută să fie donată unui centru pentru bătrâni. Unui azil. Așa om cinstit și calculat, rar mi-a fost dat să văd”, a fost declarația pe care a făcut-o la scurt timp după moartea acestuia pentru WOWbiz.ro.
Dumitru Rucăreanu s-a stins din viață acum 11 ani, pe 3 martie 2013, plecând să-și întâlnească prietenii de chefuri, Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache, alături de care să mai cânte o dată „Sunt vagabondul vieții mele”
Comentarii 0