Pîslaru despre jalonul PNRR al pensie speciale: Nu garantează că România va putea recupera banii
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că România va transmite pe 28 noiembrie o scrisoare către Comisia Europeană în care va detalia demersurile efectuate pentru îndeplinirea reformei pensiilor magistraților, avertizând că acest demers nu gar
„Această suspendare provine din faptul că, timp de mai bine de patru ani de zile, România n-a îndeplinit o reformă pe care și-a asumat-o sau nu a adus suficiente dovezi că această reformă rezolvă problema de echitate și sustenabilitate în sistemul de pensii”, a spus Pîslaru, joi, într-o conferință de presă.
Citește și: EXCLUSIV Casa de Pensii recunoaște că are 17.865 de procese cu pensionarii. Pentru ce se judecă?
Despre avizul CSM, ministrul a spus: „În spiritul principiului cooperării loiale între instituții, care e un principiu constituțional, ne așteptăm ca CSME să avizeze cât mai rapid acest proiect. Iar Guvernul își va face datoria și va împinge această reformă până la sfârșit”.
Pașii următori în demersul pentru deblocarea fondurilor PNRR
Acesta a explicat următoarele etape în încercarea păstrării fondurilor europene: „Pe 28 noiembrie, când punem scrisoarea cu privire la îndeplinirea acestui jalon, să aducem toate doveziile și foarte explicit vreau să fiu, că guvernul a făcut tot ce a ținut de guvern, că parlamentul a făcut tot ce a ținut de parlament, ca acest jalon să fie îndeplinit”.
Citește și: Ce au muncit pensionarii care vor primi o creștere cu 50% a punctajelor la pensie? Instanța a decis
„Având în vedere că răspunsul Comisiei Europene este într-un interval de circa două luni de zile, așteptarea mea este ca promulgarea să se și întâmple în intervalul acesta de două luni de zile, pentru ca să nu discutăm de o chestiune teoretică, moment în care sistemul de audit și de verificare al Comisiei Europene va decide dacă elementele întrunite, adică voință exprimată, acțiune făcută în maximul capacității Guvernului la posibilitățile momentului, având în vedere intervențiile CSM, contestații, CCR și așa mai departe, dacă aceste eforturi, care până la urmă vor duce la îndeplinirea jalonului, chiar dacă tardivă, sunt sau nu sunt penalizate proporțional, neproporțional, total, parțial sau cât sunt”, a continuat ministrul.