Ştefan Mihălescu Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925. Era al șaselea copil din cei șapte din familia inginerului Ștefan Mihăilescu-Brăila (1893-1981) și a soției sale, Rodica Popescu (1900-1986). Mama lui  a fost infirmieră și l-a născut la 19 ani, în afara căsătoriei.

A fost un copil din flori, cu o mamă săracă ce-l crescuse singură, era îndrăgostit de teatru şi film. A trecut toate piedicile ca să urce pe scenă, iar, când a ajuns, a demonstrat prin personajele interpretate că şi-a meritat locul în teatru. Trecea uşor de la un registru la altul, de la burlesc la grotesc.

Citește și: După 6 luni de diagnostice greșite de la epilepsie, la cancer, o tânără a primit verdictul crunt

„Avea 14 ani şi voia să meargă în America să se facă artist, căci văzuse multe filme la cinema. Se întâmpla în 1939; însă prietenul cu care se îmbarcase clandestin pe vapor lăsase acasă bilet de adio, aşa că părinţii acestuia i-au găsit. Peste ani, îi plăcea să spună: “Măi, eu eram mai bun decât Edward G. Robinson, Lino Ventura şi Louis de Funès la un loc”.

De la 16 ani a lucrat ca muncitor în port, salahor, apoi funcţionar. A absolvit în 1947 Conservatorul de muzică şi artă dramatică “G. Cavadia” şi s-a angajat la teatru. Avea 24 de ani şi strălucea pe scena brăileană. În 1956 joacă la teatrul din Baia Mare, iar în 1957, la propunerea doamnei Deleanu, vine prin concurs, la Teatrul “Giuleşti” din Bucureşti care se numea atunci Teatrul Muncitoresc”, a .

A fost căsătorit cu Georgeta Rahtopol, actriţă la teatrul de păpuşi şi au avut împreună un băiat.

A studiat actoria pe cont propriu, iar când a citit sistemul lui Stanislavski şi-a răspuns frământărilor sale. Milita pentru simplitate şi sinceritate în joc: “sunt pentru o simplitate colorată şi strălucitoare. Şi asta e un proces chinuitor. Adică actorul să caute, să scormonească, să-şi verifice posibilităţile mereu”. 

Într-un interviu din decembrie 1960, reluat de ziarulmetropolis.ro, la 22 noiembrie 2013, Ştefan Mihăilescu-Brăila spunea: "E greu să rezişti publicului. Spui o poantă şi aplauzele te îndeamnă să născoceşti alte zece. La începutul carierei, îmi plăcea să improvizez, în comedii mă dedam la multe clovnerii. A venit însă o vreme când, fie datorită observaţiei unui coleg, fie celei a unui regizor, fie a unui spectator, am avut revelaţia inutilităţii împovărării rolului. Aceasta s-a întâmplat, cred, în timpul spectacolului cu 'Mielul turbat' ".

Ultimul rol

„Mie mi-au plăcut dramele, mai ales cele de mare profunzime psihologică. Totdeauna mă voi feri să atrag atenţia spectatorilor că joc teatru. Totdeauna voi evita să pun în spinarea personajului mai mult decât este necesar pentru identificarea lui exactă de către public. Eu intru în Teatru cu emoţie, ca la examen. Urc pe scenă cu sufletul la gură ca acum 20 de ani, când eram amator. Îmi place să fac publicul să râdă, dar când el râde, vreau să fie limpede de ce râde. Eu fac oamenii să iubescă şi să urască. Asta e profesia mea”, spune actorul.

Când n-a mai putut învăţa textul şi boala se agravase (avusese trei atacuri cerebrale, ultimul i-a fost fatal), după ce memoria l-a lăsat, i-a spus actorului Constantin Cojocaru: “Ţâcă, m-a pedepsit Dumnezeu că am părăsit teatrul. M-a pedepsit că am fost lacom şi am ieşit la pensie. M-a pedepsit şi mi-a luat cuvântul.”

Mircea Albulescu a povestit că Ștefan Mihăilescu-Brăila a murit uitat și în sărăcie in timpurile nostre, în 1996! Actorul a făcut un atac cerebral pierzându-și memoria și a fost obligat să-și ia viața de la zero, să reînvețe alfabetul, mersul, cititul… Ultimele săptămâni din viață și le-a petrecut singur într-un spital din București și la înmormantarea lui au fost vreo 10 oameni.

Revista Teatrul Azi la moartea artistului

„Părea un om de pe stradă, nimerit  absolut întâmplător pe scenă, unde se comporta ca şi cum sala n-ar fi existat. 
Avea acel har atât de rar al firescului, al organicităţii: tot ce spunea se inventa atunci, pe loc, nu avea nici o legătură cu 
un text învăţat; se mişca, gesticula în acord cu impulsul clipei. Şi totuşi acest actor care părea făcut pentru comedie, pentru a fi cap de afiş, sau singur interpret, a fost un extraordinar partener, un interpret care a ştiut să-şi folosească 
talentul pentru succesul structurii complexe care este spectacolul. A jucat în spectacolele lui Horea Popescu de la Teatrul Giuleşti de pe vremuri, în „Domnul Puntila”, în „Ascensiunea lui Arturo Ui” pusă de Lucian Giurchescu, montări de hotar în teatrul românesc.

A jucat apoi la Teatrul N aţional în „Regele moare” de Eugen Ionescu - şi merită să fie pomenite acestea în primul rând, pentru că dovedesc puterea interpretului de a se ridica deasupra propri ului gust şi a opţiunilor sale fireşti. Când vorbeai cu el despre succesul în teatru, nu ostenea să-ţi spună despre cum a fost cu . .. Eseu, despre seriile lungi de spectacole comice în care simţea pulsul şi bucuria sălii.

Citește și: Actorul care a părăsit-o pe Anda Călugăreanu pentru o colegă cu 11 ani mai mare: Fă-mi bagaje. Plec

Ştefan Mihăilescu-Brăila a fost un mare actor comic, dar forţa talentului său depăşea genul cu care îi plăcea să se 
confunde: era un actor comic atât de bun pentru că ştia să înfăţişeze suprafaţa accidentată a râsului - de la haz la batjocură, de la scrâşnet la zâmbet. 
Parcurgea aceste trasee cu graţie, cu graţia fiinţei sale, nu cu subtilitate intelectuală, ci cu harul inimitabil al vieţii . 
Har care, în această meserie, oricât ar fi de strălucitor, nu este etern”, a scris Magdalena Boiangiu în revista Teatrul Azi.

Câteva repere

Dintre rolurile din filme le amintim pe cele din: "Tatăl risipitor" (regia Adrian Petringenaru, 1974) - primarul; "Păcală" (regia Geo Saizezu, 1974) - pădurarul; "Dincolo de nisipuri" (regia Radu Gabrea, 1974) - ţăranul înstărit; "Mastodontul" (regia Virgil Calotescu, 1975) - Lixandru; "Lupuşor şi Mieluţu" (regia Ovidiu Dumitru, 1975); "Alarmă în deltă" (regia Gheorghe Naghi, 1975) - Sişu; "Im Staub der Sterne" / "În pulberea de stele" (regia Gottfried Kolditz, 1976) - Xik; "Accident" (regia Sergiu Nicolaescu, 1976) - Glovnicu; "Eu, tu şi Ovidiu" (regia Geo Saizescu, 1977) - Baciu; "Fiul munţilor" (regia Gheorghe Naghi, 1981); "Buletin de Bucureşti" (regia Virgil Calotescu, 1982); "Secretul lui Bachus" (regia Geo Saizescu, 1984), potrivit volumului "1234 cineaşti români" (autori: Cristina Corciovescu, Bujor T. Rîpeanu; Editura Ştiinţifică, 1996).

Ştefan Mihăilescu-Brăila a fost şi prezentator a numeroase emisiuni de teatru şi divertisment la Radio şi Televiziune, mai scrie cinemagia.ro.

A obţinut Premiul ACIN în 1987 pentru rolul din Secretul lui Bachus (1984).