Jocul istoric despre care nu aveai habar că este atât de important

DE Newsweek România | Actualizat: 06.02.2019 - 14:39
Foto: CC0 Creative Commons
Foto: CC0 Creative Commons

La ce te gândești când îți spun... Campionatul de Scrabble?

SHARE

Cu siguranță dacă îți menționează cineva despre Campionatul de handbal feminin, te vei gândi la cum am câștigat în fața Norvegiei anul trecut, sau dacă auzi despre Campionatul de tenis de masă, numele Ovidiu Ionescu îți va trece prin minte. Întrebarea este - la ce te gândești când îți spun... Campionatul de Scrabble? Probabil că numele acesta nu îți pare deloc cunoscut și e posibil să crezi că este o glumă. Ei bine, nu, jocul acela pe care îl jucam în trecut cu gașca (sau pe care poate încă îl jucăm astăzi) are un campionat.

Dar mai întâi, ce este Scrabble?

Scrabble este un joc pe tablă, al cărui scop este să se creeze cuvinte cu ajutorul unor piese cu o singură literă pe ele. Aceste litere au valori diferite, în funcție de dificultatea compunerii cuvintelor cu ele (spre exemplu, litera „X” va valora mai mult decât litera „A”).

Jucătorii (minim 2, maxim 4), primesc 7 litere (7 piese) pe care trebuie să le împerecheze pentru a forma un cuvânt existent în dicționar. Tabla, împărțită în 15x15 pătrate, are zone în care scorul se multiplică, pentru a motiva participanții să se extindă în toate ariile ei. Câștigă jucătorul care reușește să creeze cuvinte cu o valoare cât mai mare, pe o zona cât mai prolifică a tablei. Deși este un joc simplu și vechi (datează încă din 1938), ocupă în continuare primele locuri în clasamentele jocurilor pe tablă.  

Ce este Campionatul de Scrabble?

Campionatul de Scrabble este un eveniment internațional pentru vorbitorii de engleză. Prima ediție a fost în anul 1991 și a avut loc la fiecare doi ani, până în anul 2013; de atunci, se organizează anual. Ediția din 2018 a fost cea mai complexă de până acum, fiind împărțită în Scrabble pentru adulți și Scrabble pentru juniori, dar și cu o varietate de limbi ca: engleză, spaniolă, franceză, norvegiană, germană și catalană. Înscrierea la acest eveniment este deschisă publicului încă din 2014, iar prețul este de 100 de lire pentru adulți și 60 de lire pentru copii, iar premiul cel mare este de 20.000 de lire.

Ce se întâmplă la Campionatul de Scrabble?

Deși pare un joc banal la prima vedere, Scrabble necesită măiestrie în strategie, limbă și gândire rapidă. Este adevărat că modele matematice sunt folosite și pentru alte jocuri, însă se pare că Scrabble este cel care impune cel mai mult o gândire logică și organizată (plus abilitatea de a calcula rapid). Nigel Richards, cel mai mare campion la ora actuală, demonstrează că secretul unui câștig de durata este vocabularul. 

În anul 2015 a câștigat Campionatul Mondial de Scrabble în franceză, deși el nu vorbește deloc această limbă. Aparent, cu nouă săptămâni înainte de eveniment a început să studieze intens vocabularul și așa a obținut scorul cel mai mare. De asemenea, pentru a fi un jucător de succes, trebuie să îți dezvolți memoria vizuală. De multe ori cuvinte sau poziții folosite în trecut de tine sau de alți jucători te pot inspira pentru a câștiga.

Cum poți fi învingător la Campionatul de Scrabble?

Concret, dacă vrei să fii campion, trebuie să zbori până la locația aleasă (în 2018 a fost Devon, Anglia), apoi vei participa la o rundă preliminară, sferturi, semi finală și cu puțin noroc, la marea finală (doar cei mai buni 5 jucători ajung în etapa aceasta).

După cum am menționat anterior, în pregătirea Campionatului va trebui să studiezi intens vocabularul englez, să exersezi cunoștințele în jocuri amicale cu alți oameni, să înveți să calculezi rapid și să cunoști strategiile celorlalți jucători. Desigur, dacă engleza nu este punctul tău forțe, poți participa în limbi precum spaniolă, germană sau franceză.

Concluzie

Campionatul de Scrabble ne arată că orice hobby poate deveni o carieră, că atuurile pe care nu credeai că o să le poți folosi vreodată se pot integra frumos într-un sport amical. Cu puțină perseverență, angajament și pasiune pentru joc, poți ajunge foarte cunoscut în rândul oamenilor cu aceleași interese ca și tine. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te