Insula Bețivilor au fost supranumite nu una, ci două insule, de fapt, din apropierea coastelor Noii Zeelande. La începutul secolului 20, guvernele lumii se luptau să stopeze ori măcar să reducă flagelul alcoolismului, iar autoritățile neozeelandeze au găsit o metodă pe cât de inedită, pe atât de controversată în epocă.
Insula Bețivilor a existat în realitate. Găzduia centrul de recuperare pentru dependenții de alcool
Pe vremea în care mijeau „ochii” secolului 20, în timp ce majoritatea guvernelor încercau să limiteze alcoolismul prin impunerea de taxe sau restricții, autoritățile din Auckland au luat o decizie controversată, care avea să atragă atenția lumii asupra unor mici insule de lângă coastă.
În 1906, Parlamentul din Noua Zeelandă a adoptat Legea Alcoolicilor Cronici (Habitual Drunkards Act), dar inițial nu exista nicio instituție care să se ocupe de persoanele dependente, tratate adesea ca infractori sau nebuni.
Actul nu definea explicit termenul „alcoolic”, dar menționa că trei condamnări pentru beție în decurs de nouă luni puteau declanșa aplicarea sa.
Citește și: Ce efecte grave are alcoolul băut de tată înainte de concepție asupra bebelușilor. Nu se știa asta
Magistrații aveau dreptul să dispună internarea persoanelor în instituții pentru îngrijire și detenție, pentru o perioadă minimă de 12 luni, iar evadarea era tratată la fel ca o evadare din închisoare.
Armata Salvării a primit sarcina de a se ocupa de aceste persoane și, în decembrie 1907, a înființat un centru pentru alcoolici pe insula Pakatoa.
Clădirile centrului de reabilitare de pe insula Rotoroa, în 1911 - Foto: svsugarshack.com
Inspirați de ideea reeducării prin izolare, reprezentanții organizației au decis ca persoanele considerate „alcoolici incurabili” — în special bărbații care recidivaseră în ciuda încarcerării — să fie izolați aici.
Măsura a fost susținută de liderii „mișcării pentru temperanță” - ce militau cu patos contra oricărui consum de alcool - care vedeau în ea o soluție morală la una dintre marile probleme ale epocii.
În 1911 și Rotoroa, o insulă învecinată, a căpătat același renume, aici construindu-se un centru de reabilitare pentru dependenții de droguri și alcool. Acesta deservea nu mai puțin de 12.000 de neozeelandezi, conform svsugarshack.com.
Această insulă era în mare parte autosuficientă, cu grădini de legume, ferme și livezi îngrijite de pacienți.
Citește și: Cum să eviți durerea de după ce bei alcool. Băutura care nu provoacă mahmureală
Paradoxal, insulei Pakatoa i s-a mai spus și „Insula Secetoasă”, având în vedere că devenise un loc destinat celor care nu puteau renunța la băutură. Dar presa a rebotezat-o rapid „Insula Bețivilor” sau „Insula Cumpătării”.
Cei trimiși aici erau aproape exclusiv bărbați din mediul urban – muncitori, foști soldați, marinari – ale căror vieți fuseseră distruse de alcool.
În ciuda prevederilor legale, criteriile pentru a fi deportat pe insule nu erau foarte clare. În general, era nevoie de condamnări repetate pentru tulburarea ordinii publice cauzate de consumul de alcool.
Nu exista însă un proces penal în sensul clasic; în multe cazuri, un simplu ordin judecătoresc sau o adeverință medicală fiind suficiente pentru ca o persoană să fie declarată „alcoolic periculos pentru societate” și izolată.
Insula Rotoroa, așa cum arată acum fix în zona unde se afla centrul de reabilitare - Foto: svsugarshack.com
Insulele erau departe de a fi colonii penitenciare în sens strict, dar nici nu puteau fi considerate locuri de odihnă.
Deportații trăiau în barăci modeste, supravegheați de funcționari publici și misionari, care încercau să le ofere un regim de viață sobru și activități utile.
Se cultivau legume, se reparau bărci, iar alcoolul era complet interzis - deși circulau zvonuri că marinarii ajungeau noaptea pe țărm și ascundeau sticle de băutură pe plajă.
Reeducarea morală, rugăciunea și munca fizică erau pilonii „vindecării”, dar viața pe insule nu era deloc ușoară, pentru că mulți dintre internați simțeau că fuseseră abandonați de lume.
Deși au existat și cazuri fericite, de reabilitare, majoritatea „insularilor” s-a simțit ca și când era condamnată pe viață, în presă apărând mărturii care au divizat opinia publică în privința rostului unor asemenea „deportări”.
Citește și: Unde se află Punctul Nemo, cel mai izolat loc de pe Pământ? De ce este imposibil de vizitat?
Insula Pakatoa a fost transformată în 1943 în azil pentru persoane vârstnice, iar în 1949 a fost cumpărată la licitație publică pentru suma de 5.800 de lire sterline de un om de afaceri care intenționa inițial să o folosească în scopuri agricole, potrivit dosaresecrete.ro.
Timp de aproape 20 de ani, între anii 1960 și 1980, a găzduit o stațiune turistică, iar în 1994, a fost achiziționată de John Ramsey, un miliardar neozeelandez discret.
Pe de altă parte, insula Rotoroa a rămas mult timp în administrarea Armatei Salvării, care a construit aici, în anii ’50, un centru modern de reabilitare.
Serviciile pentru dependenții de alcool și droguri au fost suspendate în cele din urmă în 2005, întrucât autoritățile au ajuns la concluzia că viața pe o insulă izolată nu oferea condițiile necesare unei recuperări eficiente.
