duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Gretchen Carlson: Cum facem companiile să lupte cu hărțuirea sexuală

Data publicării: 12.08.2019 • 23:05 Data actualizării: 17.08.2019 • 09:52

Fosta moderatoare Fox News Gretchen Carlson vrea ca femeile (și bărbații) să se simtă în siguranță la locul de muncă.

Avocat pentru emanciparea femeii, ea a contribuit la expansiunea mișcării #MeToo atunci când a intentat un proces de hărțuire sexuală împotriva președintelui Fox, Roger Ailes, în 2016.

Nu numai că Ailes a renunțat până la urmă la funcția de CEO, dar rețeaua de televiziune a închis procesul după o înțelegere de 20 de milioane de dolari și scuze publice adresate lui Carlson.

După ce a scris romanul său de succes Be Fierce/Fii nemilos, Carlson a decis să lucreze cu Lifetime, la documentarul Breaking the Silence, care dezvăluie poveștile angajaților McDonald’s care ar fi suferit de hărțuire sexuală și abuzuri la locul de muncă.

Acum, chiar povestea lui Carlson va deveni film, cu Nicole Kidman, precum și un serial Showtime, cu Naomi Watts.

„Speranța mea este ca ei să înceteze a mai închide ochii la hărțuirea sexuală și să facă locurile de muncă mai sigure pentru toată lumea“, spune Carlson.

„Nu este atât de greu. Ultima parte din schimbarea cu adevărat a mentalităților este de a face companiile să realizeze că acesta nu este un moft trecător“.

„Ultima parte din schimbarea cu adevărat a mentalităților este de a face companiile să realizeze că acesta nu este un moft trecător“

Cum vă simțiți când Kidman și Watts vă înfățișează în film?

Este incredibil să am pe aceste două prietene, cele mai bune din viața reală, să joace rolul meu - o fetiță dintr-un oraș din Minnesota.

De ce v-ați concentrat pe McDonald′s?

Poveștile erau convingătoare și nimeni nu le spusese până atunci. Oamenii sunt speriați să ajungă într-adevăr la scârboșenie.

Singurul mod în care companiile vor rezolva problema este dacă vorbim deschis despre asta și dacă vom forța schimbarea.

Cum ați făcut ca femeile din documentar să se deschidă?

Am avut imediat o conexiune. Știau că nu le voi judeca. Știau că le-am înțeles. Știau, de asemenea, că voi încerca să obțin răspunsuri pentru ele.

Ați fost surprinsă de ceva din acest documentar?

Am ajuns să văd transformarea acestor femei tinere, de la o durere imensă la a fi conducătoare. Este o poveste uimitoare despre greutăți.

Într-un fel, este emblematică pentru viața mea. Ele transmit acum adevărurile lor și sunt voci pentru a încuraja și alte femei.

De fapt, devin mai întregi ca oameni din experiența aceasta. Nu știam că voi surprinde acest lucru.

Uneori, oamenii nu doresc să vorbească despre această problemă, deoarece consideră că este trist și este mai ușor să o ignori, dar ceea ce este extraordinar este că vezi acest rezultat pozitiv.

Sunt exemple uimitoare pentru copiii lor și pentru alte familii.

Mai multe articole din secțiunea Timp liber

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră