De ce l-a omis Dem Rădulescu pe unul dintre frați, în biografia sa? A învățat germana în gară

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 17.09.2024 - 09:50
De ce l-a omis Dem Rădulescu pe unul dintre frați, în biografia sa - Facebook/Studiourile Buftea
De ce l-a omis Dem Rădulescu pe unul dintre frați, în biografia sa - Facebook/Studiourile Buftea
De ce l-a omis Dem Rădulescu pe unul dintre frați, în biografia sa
De ce l-a omis Dem Rădulescu pe unul dintre frați, în biografia sa
De ce l-a omis Dem Rădulescu pe unul dintre frați, în biografia sa
De ce l-a omis Dem Rădulescu pe unul dintre frați, în biografia sa

De ce l-a omis Dem Rădulescu pe unul dintre frați, în biografia sa? Pe 17 septembrie se împlinesc 24 de ani de la trecerea în eternitate a marelui actor, căruia românii îi spuneau porecla, cu drag și admirație, Bibanu'.

SHARE

De ce l-a omis Dem Rădulescu pe unul dintre frați, în biografia sa? Ne-a spus „adio” într-o zi de 17 septembrie 2000, cu doar patru zile înainte de împlini 69 de ani. Dar Bibanu' va rămâne nemuritor prin rolurile sale rămase în memoria peliculei cinematografice.

Citește și: Marian Râlea, pensie infimă și deprimantă. Magicianul: ”Pensia pentru actor ar trebui să nu existe”

De ce l-a omis Dem Rădulescu pe unul dintre frați, în biografia sa? A învățat germana în gară

Cine nu-l știe pe Gogu cel care se erija în liderul micului grup de „găinari” ce-i includea pe Trandafir și Patraulea, din memorabila serie „Brigada Diverse”?

Sau pe inspectorul Sterea, cel care devine șantajabil într-un alt  film de neuitat, „Secretul lui Bachus”? Ori de motanul Dănilă din „Veronica” și „Veronica se întoarce”?

Iar aceste exemple sunt doar câteva din prodigioasa carieră a celui născut pe 21 septembrie 1931. în Râmnicu Vâlcea, cu numele de Dumitru T. Rădulescu, adică Dem Rădulescu.

Citește și: Azi, ziua de naștere a lui Dem Rădulescu, actorul care a fost boxer și s-a prăbușit urcând un munte

A „aterizat” pe lume într-o  familie de negustori care a avut trei băieţi, el fiind cel mai mic. „N-am fost nişte bogătaşi, dar era o atmosferă plăcută în familie”, avea să mărturisească actorul, ulterior..

„Tata a avut întâi o Cojocărie. Avea nişte cojoace superbe brodate, căciuli, pieptare etc. Pe urmă a dat faliment, că a intrat în politică. Era liberal. La un moment dat, se făcuse o Federală - Cozia şi la un moment dat el răspundea de toată Secţia de pescărie”, mai spunea el, citat de adevarul.ro.

Magazinul se afla chiar în Piaţa Centrală din Râmnicu Vâlcea, lângă Hală, monument istoric în care şi astăzi se vând diverse produse alimentare.

De orașul natal avea să-şi amintească, cu nostalgie ori de câte ori era întrebat, chiar dacă a prins timpuri nu tocmai fericite, în perioada dintre cele două războaie mondiale şi de după.

„Ştiu de la vârsta de trei ani multe lucruri pe care le-am făcut.  Mi-au rămas întipărite şi simt durere fizică la gândul copilăriei... Stau cu o nostalgie şi cu o durere fantastică, pentru că trăiesc din amintiri.”, avea să recunoască el, într-o ediţie a emisiunii TVR „Profesioniştii”, moderată de Eugenia Vodă.

Cu actrița și balerina Paula Rădulescu, prima lui soție - Foto: Facebook/Studiourile Buftea

Una dintre întâmplările petrecute în orășelul de pe malul Oltului se referea la modul inedit în care a „prins” limba germană.

„Trăiai foarte greu, cu ce găseai, cu ce ne mai dădeau nemţii... Aşa am învăţat limba germană – în gară la Vâlcea”, rememora marele actor în aceeași emisiune.

La gară se ducea „cu băieţii” şi „cerşea” câte o bucată în pâine ofiţerilor germani care se îndreptau cu trenul spre fronturile din Grecia sau URSS. 

„Nu o făceam din disperare, ne mai jucam. Ce să-i spui neamţului? Noi ceream pâine şi el ne arunca câte un măr şi ne striga „marş!””, mărturisea el.

 A fost atras de teatru și film încă de mic, iar la vârsta de 17 ani a debutat ca actor amator, la un bal organizat de fanfara gării.

A început să publice în reviste județene și s-a aflat tot mai des pe scenă, acasă, la Râmnicu Vâlcea. La una dintre aceste reprezentații este urmărit de actorul Aurel Rogalski, care îl sfătuiește să dea examen la Teatru.

A fost admis la Facultatea de Teatru, pe care a absolvit-o în 1954 ca şef de promoţie şi a fost repartizat, aşa cum prevedea regulamentul din acele vremuri, direct la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Citește și: De ce a luat bătaie Jean Constantin la filmările pentru Brigada Diverse? „Ea nu știa că sunt actor”

Pe scena Naționalului a intepretat numeroase roluri, dar a devenit și profesor la IATC pentru multe generații de actori.

Însă, încă din timpul facultății a intrat în viața sa o poreclă care avea să îi rămână pentru toată viața, făcând „carieră”, Bibanu'.

Despre acest moment a povestit chiar actorul. Inițial, porecla o primise fratele său, apoi i-a fost „transferată” lui de un coleg de studenție, originar tot din Vâlcea.

„Tata era negustor de peşte, în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor.

Mai întâi lui i-au spus copiii „Bibanu'”. După aia, mie mi-au zis „Fratele lu' Bibanu'”, pe urmă porecla s-a prins de mine. Acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu’.

După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, vâlcean de-al meu, strigă după mine „Mă, Bibanule!”. Şi „Bibanu'” am rămas””, a explicat marele actor, conform romaniacultural.ro.

Dem Rădulescu a fost căsătorit prima oară cu Paula Rădulescu, actriță și balerină la teatrul Constantin Tănase, care a apărut și în primul film din seria BD, „Brigada Diverse intră în acțiune”.

Cei doi au divorțat, dar Paula și-a păstrat numele de Rădulescu și după acest moment. Paula Rădulescu a vorbit despre relația lor, după mulți ani de la despărțire.

Ea se considera o norocoasă, pentru că „nu se atingea nimeni de ea” în timpul căsniciei cu Bibanu'.

Ulterior, Dem Rădulescu s-a căsătorit cu eleva sa de la I.A.T.C., actrița Adriana Șchiopu, care i-a dăruit și o fiică, Irina, ea însăși actriță.

„Ne-am cunoscut la Mangalia în 1973 şi de atunci nimic nu ne-a mai despărţit. Ne-am căsătorit în 1984, iar doi ani mai târziu am avut-o pe Irina.

Era un om de casă, un familist. El se dăruia şi acasă, nu numai pe scenă. Ne-a făcut să simţim că suntem centrul universului.

Deseori, o lua pe Irina şi ieşeau la plimbare noaptea. Îi plăcea mai mult aşa, să nu fie recunoscut de oameni“, povestea Adriana Șchiopu, pentru jurnalul.ro.

Bibanu', în 1987, cu a doua soție, actrița Adriana Șchiopu și fiica lor, Irina - Foto: adevarul.ro

Mai puțină lume știe că Dem Rădulescu n-a pomenit niciodată, cel puțin pe vrmea comunismului de unul dintre frații săi mai mari, pe care, de altfel, l-a iubit enorm.

Acesta a fost pilot-aviator, a făcut şcoala la Braşov, dar „a avut o istorie mai zbuciumată”, din cauza înclinaţiilor sale politice.

„A făcut şi puşcărie, că era ţărănist, cu Maniu. Punea afişe mici, cu ochiul, că ochiul era simbolul ţărăniştilor, ai lui Maniu. Cei de la Securitate l-au rugat pe tata, să-l convingă să se liniştească. A murit înjurându-i pe comunişti. A contractat o boală şi a murit, acasă”. 

Înainte însă de acest episod a încercat să fugă din ţară, în America. A fost prins pe un vas în Turcia şi a fost adus acasă, prin Rusia: „A fost adus de ruşi, schingiuit, căci veniseră comuniştii la putere”, îşi amintea actorul despre fratele care nu a apărut niciodată în biografia sa. 

A fost un frate cu un curaj fantastic, pe care actorul l-a idolatrizat, dar care era practic opusul său temperamental, Dem Rădulescu fiind extrem de timid, care doar uneori prinde curaj.

„Nu l-am amintit niciodată în biografia mea şi nu fac din asta o laudă... Eu sunt un om foarte la locul meu. Eu am o clipă când îmi pierd controlul şi devin fiară. Mi se întâmplă rar”, avea să spună el, după mulţi ani de la căderea comunismului, făcând o comparație cu acel frate al său.

După Revoluție, Bibanu' a jucat mult mai puțin în film ori pe scena teatrului Inima lui s-a oprit pe 17 septembrie 2000, cu patru zile înainte de a împlini 69 de ani.

Citește și: Fiica lui Dem Rădulescu, mesaj superb pentru marele actor: Cel mai bun rol al lui a fost cel de tată

Dar felul în care a părăsit această lume a fost unul demn de filmele sale, conform celor povestite de Stela Popescu.

„Veniseră nişte prieteni din Germania, el tocmai se întorsese din turneu şi au vrut să se plimbe. Ei aveau casă la Telega şi au vrut să-l ia şi pe el.

S-a dus cu ei şi trebuiau să urce un deal, care nu era foarte mare. În schimb, lui i se spusese, doctorii îi atrăseseră atenţia că nu prea are voie să facă efort.

La un moment dat, s-a oprit şi a respirat adânc. „Mă, da’ ce aer tare!”, asta a zis. A căzut şi până la spital a murit“, a spus regretata actriță despre tragicul moment.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te