Cum și-a furat „Buză de Iepure” a doua soție? Căsătorit și cu Doamna Stanca din „Mihai Viteazul”

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 01.08.2024 - 08:00
Cum și-a furat „Buză de Iepure” a doua soție - Foto: Facebook/Studiourile Buftea

Cum și-a furat „Buză de Iepure” cea de-a doua soție? Probabil că mulți români îl știu pe iubitul și regretatul cascador n primul rând după porecla personajului interpretat în filmele cu Mărgelatu și abia apoi după numele real, Szabolcs Cseh, dar diminutivat în Szobi sau Sobi..

SHARE

Cum și-a furat „Buză de Iepure” a doua soție? Marele cascador cunoscut mai ales ca partener de aventuri al lui Mărgelatu - Florin Piersic, din populara serie de filme - a avut o viață intensă, atât profesional, cât și sentimental. Aproapte de necrezut pentru acea adevărată forță a naturii care era, pe 1 august se împlinesc 10 ani de la moartea lui.

Cum și-a furat „Buză de Iepure” a doua soție? Căsătorit și cu Doamna Stanca din „Mihai Viteazul”

Cînd spui Szobi Cseh, spui, în primul rând, cascador și „Buză de Iepure”. Va rămâne în memoria publicului pentru totdeauna, probabil, drept personajul care l-a secondat cu mare succes pe Mărgelatu, jucat de Florin Piersic, în celebra serie de filme realizate înte 1982 - 1987.

Când s-a „aruncat” în lume, pe 11 decembrie 1943, la Miercurea-Ciuc, micul Szabolcs, prenumele său întreg, avea toate șansele să aibe o copilărie și o viață liniștite și fără lipsuri, dat fiind că tatăl său era directorul unei bănci din Brașov.

Citește și: Ioana Bulcă, părăsită de Szobi Cseh după 4 ani de căsnicie, pentru o liceană. A fost Ana lui Slavici

Dar, un „ceva” anume din el nu i-a dat astâmpăr, iar lista de boacăne făcute pe atunci ar ocupa o carte întreagă. De fapt, unele isprăvi au fost mai mult decât simple năzdrăvănii, de aceea a și ajuns la școala de corecție.

Era un răzvrătit, care avea mari probleme cu autoritatea oricui, dar îi ura mai ales pe milițieni. Szoby rcunoștea, mai târziu, că i-ar fi plăcut să se nască în Evul Mediu, epoca în care bănuia că s-ar fi simțit cel mai în largul său.

„Despre mine s-a spus mereu că am un atavism motric, că semăn cu maimuța, pentru că am o coordonare fantastică a corpului. Eu aveam nevoie de mic de mișcare, de aventură, de spații largi.

Ar fi fost perfect să mă nasc in Evul Mediu, pentru că acolo nu-ti trebuia decât onoare, curaj și să fii înzestrat fizic. Dacă aveai toate astea, le puteai tăia gâtul tuturor celor care nu erau cumsecade.

Eu eram de mic un nesupus, aveam o fire de justițiar, care m-a băgat în multe belele. Nu puteam dormi dacă nu îi pedepseam pe milițieni”, spunea cascadorul, în 2009, într-un interviu pentru Formula As.

Szobi Cseh, din postura lui Buză de Iepure, mereu păzându-i spatele lui Mărgelatu, intepretat de Florin Piersic - Foto: Facebook/Cineclic

Nu se știe ce ar fi făcut cu viața sa în acel ritm, dar părinții i-au insuflat și dragostea pentru sport. Tatăl lui era un bărbat extrem puternic, care-și putea ridica soția într-o mână, în timp ce mama sa fusese campioană la tenis de câmp.

De aceea, drumul firesc al lui Cseh fost către Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS), iar din anul III de facultate a fost selectat să facă parte din celebra trupă Ganea de la Circ. Dar nu i-a plăcut deloc viața de circar, pe care o considera „grea și urâtă”.

„Simțeam că mă sufoc. Norocul meu este că, în ultimul an de facultate, au venit să caute cascadori pentru filmul „Dacii", și la facultatea de sport, și la circ. Pe mine m-au găsit în ambele părți”, spunea Szobi în interviul citat. 

Iar de aici - era în 1966 - doar cerul a mai fost limita pentru cel care avea să devină unul dintre cei mai apreciați cascadori, inclusiv la nivel european și mondial.

Citește și: Cum a schimbat Szobi Cseh destinul unui miliardar român? „Ai văzut ce-a ajuns?”

După prima apariție cinematografică, cea din „Dacii”, au urmat numeroase alte pelicule, din care enumerăm doar „Mihai Viteazul” (1971), „Un comisar acuză” (1974), „Buzduganul cu trei peceți” (1977), „Profetul, aurul și ardelenii” (1978), „Vlad Țepeș” (1979) sau „Burebista” (1980).

Totul a culminat cu întruchiparea faimosului Buză de Iepure în filmele din populara serie cu Mărgelatu:  „Trandafirul Galben”, „Misterele Bucureștilor”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze” și „Totul se plătește”, toate apărute între 1982 și 1987.

Practic, timp de aproape un sfert de secol, nu a existat film românesc ce implica acțiune, lupte și, automat, cascadorii, fără ca Szobi Cseh să nu fie prezent, inclusiv ca maestru de lupte, nu doar ca actor, de aceea, în fimografia lui s-au strâns peste 160 de producții.

Cseh și Piersic, într-o ipostază normală pentru filmele cu Mărgelatu - Foto: Facebook/Cineclic

De asemenea, a fost autorul a numeroase invenții care au dus la dezvoltarea tehnicii și metodologiilor din domeniul cascadoriei, nu doar din România, ci la nivel internațional, fiind considerat, mulți ani la rând, cel mai bun cascador din Europa.

„Am foarte multe invenții în premiera mondială în cascadorie. Eu am inventat trambulina elastică pentru redarea efectului de explozie, trăgătoarea folosită în căderile cu calul, un dispozitiv de aruncare a oamenilor din poziții statice, cablurile pentru redarea spectaculoasă a efectelor de împușcături și explozii, țarcul pentru filmări de lupte în cadru strâns”, mai spunea Szobi Cseh în același interviu.

Dar și viața personală a fost la fel de agitată ca și cea profesională. Și nu ne referim la multele cuceriri pe care le-a făcut, ci doar la cele relaii importante, cu cele două femei care i-au fost și soții

Citește și: Recunoașteți personajul? A fost „soția” lui Jean Constantin în seria „Haiducilor”. Dispare din filme

Prima a fost actrița Ioana Bulcă, pe care a cunoscut-o în timpul filmărilor la „Mihai Viteazul”, unde Bulcă intepreta rolul soției marelui voievod, întruchipat de Amza Pellea.

 La început s-au iubit pătimaș, după ce s-a lăsat fermecat de frumusețea ei răpitoare. În timp, a realizat că nu se potrivesc și a hotărât să se despartă de ea. Șase ani au fost căsătoriți în acte, dar au fost împreună mult mai puțin, iar divorțul a durat doi ani.

„Am cunoscut-o la filmările pentru „Mihai Viteazul”, era foarte în vogă atunci. Se lansase cu „Moara cu noroc”. În film, ea o juca pe Doamna Stanca. Eu eram un provincial nepriceput cu femeile. M-am dus pentru 60 de minute la ea și a durat șase ani ca să scap.

Din șase ani cât am fost căsătoriți, am stat doar vreo trei împreună, fiindcă fugeam încontinuu, era egocentristă, geloasă, nu puteam să fac nimic.”, a dezvăluit Szobi Cseh, ani mai târziu.

Ioana Bulcă, în rolul Doamnei Stanca din „Mihai Viteazul” - Foto: Facebook/Cineclic

Așa se face că atunci când și-a cunoscut marea dragoste, Simona, n-a ezitat s-o fure de acasă, la propriu, deși aceasta era încă minoră și s-a luptat să divorțeze de Ioana Bulcă, care nu era de acord cu despărțirea.

Astfel, destinul a vrut ca, într-o zi, pe când trecea pe lângă liceul Dante Alighieri, s-o zărească pe cea care i-a devenit a doua soție,. Simona, cu 13 ani mai tânără decât el.

„Mi s-a părut cea mai frumoasă de pe pământ. Nu mai văzusem așa o frumusețe, credeam că nici nu există.

 Am furat-o practic de-acasă, deşi era încă elevă, şi am dus-o într-o garsonieră în care aveam doar linoleum pe jos. Aveam o plapumă şi-o ladă de la aprozar pe post de noptieră. Părinții ei erau speriați.

Toată lumea știa că eram căsătorit. Dar ne iubeam. Când a terminat liceul, era însărcinată în șase luni. Am reușit să divorțez și a doua zi m-am însurat”, a mai mărturisit Cseh, într-un interviu pentru Jurnalul Național din 2004.

Dacă din primul său mariaj nu au rezultat copii, cu a doua soție a devenit tatăl a doi băieți, Arpad și Alex Cseh. Amândoi lucrează acum în lumea filmului, doar că fac parte din echipa din spate a unei producții, spre deosebire de tatăl lor care a fost mereu în lumina reflectoarelor.

Szobi a recunoscut că, în ciuda iubiri nebuneti dintre ei, i-a cam distrus „viața și nervii” soției, cu felul său de a fi și riscurile la care se expunea la fiecare cascadorie.

Citește și: Cine e fosta iubită a lui Florin Piersic care nu vrea să-l mai vadă? „Era un diavol frumos”

„Mi-a făcut și doi băieți foarte frumoși. A fost o iubire foarte mare între noi, o pasiune nebună, deși eu i-am cam distrus nervii și viața. Plecam des în străinătate, eram prea orgolios. Nu ascultam de nimeni și ea n-avea ce să-mi facă. Era îngrozitor să stai acasă cu doi copii, fără să știi dacă ți se mai întoarce sau nu bărbatul”, mai povestea regretatul cascador.

Din 1980, Szobi Cseh a și predat, inițial în calitate de lector universitar și, ulterior, de conferențiar universitar, cursuri interdisciplinare la UNATC „I. L. Caragiale” din București, secțiile actorie, imagine de film și TV, regie de film, regie de teatru. 

Simona Cseh, a doua soție și marea iubire a lui Szobi - Foto: divahair.ro

Din anul 2005, lărgindu-și sfera preocupărilor, el a început programul social GLADIATOR pentru copii săraci, destinat prevenirii și combaterii delincvenței juvenile.

În plus, din 2008 a derulat programul-metodă pentru copii cu handicap psihic și fizic sever. Ambele programe au fost bazate pe metodologii originale create de el, cu rezultate impresionante.

Însă, în vara anului 2012, a aflat că suferă de mielom multiplu și o tumoră la coloana vertebrală, o formă de cancer rară care îi măcina sistemul osos și îi provoca dureri cumplite. 

Citește și: Recunoașteți personajul? Marele actor împlinește 88 de ani. Care a fost marea dramă din viața sa?

Din cauza unor complicații suferite pe fondul bolii, Szobi Cseh a fost nevoit, în vara anului 2013, să se interneze la Spitalul Fundeni, unde a rămas până la decesul survenit cum un deceniu, la 1 august 2014. 

Așa s-a dus de pe lumea aceasta, faimosul Buză de Iepure, un neîmblânzit cu suflet mare, de care multora le e dor în continuare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te