Cum a apărut cojocul Alain Delon purtat de români în comunism? Marele actor francez care a încetat din viață, duminică, la 88 de ani, a lăsat o amprentă aparte în viața românilor, dincolo de filmele și creațiile sale artistice.
Cum a apărut cojocul Alain Delon purtat de români în comunism? Legătura cu marele actor. Cât costa?
Alain Delon a avut o legătură aproape intimă cu mulți români, nu doar prin filmele sale, ai căror fani au fost generații de conaționai, ci inclusiv printr-o piesă de îmbrăcăminte la care, în comunism, mulți își doreau s-o poarte, dar era greu de procurat.
E vorba de faimosul cojoc ce a devenit „alendelon” pentru românii anilor 60, 70 și 80, confecționat din blană de miel, cu guler din blana aceluiași animal.
Deși a purtat o variantă a faimosului cojoc și în câteva scene din pelicula „Rocco și frații săi”, din 1963, adevărata lui popularitate în România va veni, paradoxal, după un film mai puțin reușit, „A fost cândva un hoț”, care a putut fi vizionat și în țara noastră începând din 1965, anul lansării, Cinematograful Floreasca fiind primul loc unde a putut fi văzut.
Citește și: Alain Delon, declarație ”testament”: ”Am fost programat pentru succes, nu pentru fericire”
Deși a fost, mai degrabă, un eșec comercial, filmul a intrat în conștiința colectivă pentru aproape patru decenii nu atât datorită prestației protagoniștilor - Ann Margret fiind partenera ui Delon din peliculă - cât mai ales datorită unui detaliu, nesemnificativ în aparență – cojocul din blană de miel purtat de Alain Delon în film.
Pentru România, cojoacele nu erau deloc o noutate, ele confecționându-se curent de decenii și fiind purtate mai ales de țăranii înstăriți.
Avea croială de palton treisferturi drept, la un singur rând de nasturi, buzunare aplicate, revere scurte și guler lat, nefiind considerată o îmbrăcăminte potrivită pentru oraș, potrivit mizeriaistoriei.wordpress.com.
Însă, după apariția acestui film, cojocul ce va intra în conștiința publică drept „cojoc Alain Delon” sau, pe scurt, „alendelon” a cunoscut un succes fulminant, cererea de astfel de cojoace devenind uriașă.
Cojoc tip „alendelon” oferit spre cumpărare pe un site de comerț online - Foto: Publi24.ro
Brusc, prin Alain Delon și acel cojoc, românii acelor timpuri se simțeau mai aproape de atitudinea și libertatea din Occident, devenind un fel de simbol al nonconformismului gri al societății comuniste, ce se reflecta inclusiv în modă.
În România, firmele care prelucrau piei crude sau argăsite au fost naționalizate împreună cu mijloacele de producție încă din 1948.
Printre ele se număra şi afacerea blănarului Ion Szekely din Orăștie − care avea să devină întreprinderea Vidra, nume ce va deveni celebru printre români și nu numai.
Trebuie spus că, în anii ’50-’60, pieile animalelor erau ale statului, iar fabricile lucrau după tipare proprii, fără a ţine cont de modă și de cerințele pieței.
Dar moda „alendelonului” a impus o schimbare a acestui lucru, solicitările devenind uriașe. E drept, cea mai mare parte a producției era exportată în Uniunea Sovietică, dar ajungea și în Franța sau Italia.
„Italienii plăteau, în medie, 200 de dolari americani pentru un cojoc, în timp ce rușii ofereau 225 de dolari pe o bundă. În plus, italienii erau foarte exigenți, solicitând diverse modele și culori”, declara Emil Romcea, care a fost timp de 25 de ani director comercial la Vidra Orăștie, conform pressone.ro.
Citește și: Motivul pentru care Alain Delon ceruse să fie eutanasiat. „Nu e lumea mea". S-a stins azi
„În anii ’60, aproape toată producția mergea la export. Aveam vreo 3.000 de angajați, gândiți-vă cât era de mare! Făceam cojoace, haine de blană, dar, cum comenzile se duceau mai ales către Uniunea Sovietică, era foarte foarte greu să îți procuri aşa ceva”, povestește și Dalia Bălan, fostă șefă de secție la blănărie în anii ’90. citată de aceeași sursă.
Românii ajuneau cu greu să „pună mâna” pe un astfel de „alendelon”, sigur, cu excepția „tovarășilor” din conducere, existând liste de așteptare și de jumătate de an.
Prețul unui astfel de cojoc la nivelul anului 1965, când a apărut prima oară, era de circa 2.000 – 3.000 de lei, în condițiile în care salariul mediu net era de 1.028 de lei.
Prețul s-a menținut relativ constant pe toată durata de existență a regimului comunist, astfel că în decembrie 1989, prețul unui astfel de cojoc nu depășea 3.500 lei, mai notează mizeriaistoriei.wordpress.com.
Mulți își confecționau astfel de cojoace cumva „în regie proprie” venind cu „materialul” propriu direct la fabrică.
„Oamenii, de obicei, aduceau ei piei crude la fabrică, și aici erau cusute alendelonurile. Nu era chiar la negru, dar nu era nici pe comandă”, mai spunea Dalia Bălan.
A fost de fapt și principala metodă de procurare de astfel de cojoace – „făceai rost” de piei din diverse surse și mergeai cu ele la fabrică unde ți se confecționa cojocul pe măsură.
De asemenea, se găseau și „de gata” – comercializate de obicei în cadrul magazinelor de încălțăminte mai de calitate din centru, posibil refuzate la export.
De pe la începutul anilor ’70, posibil inspirate și de produsele de export ale fabricii Vidra, au cunoscut un deosebit succes și cojoacele feminine.
Spre deosebire de „alendelon” acestea fiind ușor evazate din talie, bordurile fiind ornate cu blană mai scumpă, în general astrahan, uneori gulerul și manșetele fiind din blană mai de calitate sau chiar scumpă, unele cojoace fiind și brodate.
Un astfel de cojoc, spre sfârșitul epocii comuniste putea ajunge la 5-6.000 de lei sau chiar și mai scump, până în 10.000 lei.
După Revoluție, fabrica Vidra Orăștie a intrat într-un declin accentuat și a dat faliment. În locul său, în Orăștie au apărut aproximativ zece mici companii private, care operează, însă, la un nivel mult inferior de producție.
Citește și: Alain Delon, fiara cinematografiei franceze, a jucat prin femei şi pentru femei
Totuși pe site-urile de comerț online, gen OLX, pot fi cumpărate și în ziua de astăzi cojoace „Alain Delon”, dar la prețuri mult mai temperate decât altădată, în raport cu saariile actuale ale românilor.
Astfel, în anunțutie de vânzare, prețul unui „alendelon” este curpins, în general, între 300 și 600 de lei, existând variații în funcție de mărime ori de varianta acestuia sau dacă e vorba de un cojoc fabricat chiar la Orăștie sau de unul semănător acestuia, cu un alt producător.
