Cine a fost haiducul „Față neagră”? „Zorro al României” era baron și jefuia bogații

Cine a fost haiducul „Față neagră”? Poate fi supranumit „Zorro al României”, pentru că purta o mască neagră pe față în timpul atacurilor pe care le dădea. Povestea sa este una stranie, neobișnuită, deoarece vorbim de un personaj care era și baron, dar și extrem de bogat.

Cine a fost haiducul „Față neagră”? „Zorro al României” era baron și jefuia bogații

Povestea baronului-haiduc este una dintre cele mai neobișnuite din istoria noastră. Nu atât prin faptele personajului respectiv - firești pentru un haiduc - ci prin poziția pe care o ocupa în societatea acelor vremuri și averea ce-o deținea.

Pentru început, trebuie precizat că familia Nopcsa (sau Nopcea, la români) s-a numărat printre cele mai vechi familii nobiliare din Transilvania.  

Rădăcinile ei se întindeau către secolul al XIV-lea, când fiul unui cneaz din Țara Hațegului, născut în timpul nopții, a fost botezat cu numele de Nopcea.

În secolele următoare, numeroși descendenți ai săi au deținut funcții importante în stat și au devenit faimoși prin averea și influența lor.

Ei au fost baroni, prefecți (comiți), cancelari la Curtea Imperială din Viena, mari latifundiari, oameni de știință sau militari de carieră.

De asemenea, au deținut proprietăți în Țara Hațegului, Hunedoara, Deva și Valea Jiului şi conace în Silvaşul de Sus, Breazova, Hațeg, Fărăcădin (actualul General Berthelot), Zeicani, Săcel, Zam şi Deva, scrie zhd.ro.

Castelul din Săcel, Țara Hațegului, una dintre proprietățile baronului-haiduc Vasile Nopcea - Foto: mesagerulhunedorean.ro

Dar după aproape o jumătate de secol de la primul reprezentant al familiei, a venit pe lume, în 1794, la Fărcădin, în Țara Hațegului, baronul Laszlo Nopcsa, căruia românii i-au spus Vasile Nopcea, formă pe care o vom păstra și noi în articol.

De origine română, Vasile Nopcea a îndeplinit timp de 15 ani înalta funcţie de comite suprem al comitatului Hunedoara, un fel de prefect al acelor timpuri.

Când eroul întâmplăririlor pe care vrem să vi le relatăm s-a născut,, familia Nopcea avea moșii pe Valea Mureșului, la Zam și Deva și în mai multe sate din Țara Hațegului.

Cele mai prețioase proprietăți fiind castelul din Nalați (Hațeg), conacul din Fărcădin și castelul din Săcel, aflate fiecare în jurul orașului Hațeg.

De altfel, Nopcea era coniderat unul dintre cei mai bogați oameni din Transilvania.

În aprilie 1848, ela fost silit să demisioneze din funcția de comite, în timpul Revoluţiei din Transilvania.

Într-o mișcare care i-a urprin pe mulți, dat fiind comportamentul ău anterior față de români, baronul ia parte, la 15 mai 1848, la Adunarea Națională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, alături de conducătorii români.

Mai mult, acolo a fost ales vicepreşedinte al delegaţiei române ce urma să prezinte împăratului Ferdinand I al Austriei, la Viena, programul de revendicări al românilor ardeleni. 

A fost prezent la Adunarea Națională de la Blaj, în 1848

„Aici, Laszlo Nopcsa a declarat că a venit ca român şi că doreşte să fie recunoscut ca atare şi să fie acceptat să participe la discuţiile adunării“, scria savantul Andras Tasnadi Kubacska, autor al biografiei familiei Nopcsa, potrivit romania-misterioasa.ro.

Aceste evenimente au dus la denigrarea lui de către contemporanii săi maghiari și chiar la atacuri concrete asupra proprietăților sale.

Câteva zile mai târziu, castelul pe care îl construise în localitatea hunedoreană Zam, pe malul Mureşului, a fost incendiat de trupele ungare şi apoi devastat de localnici, iar o mare parte din avere i-a fost confiscată.

Dar revoluționarul Nopcea avea și o altă latură, neștiută de nimeni: trăia o viață dublă, cea de noapte fiijnd total diferită de cea din timpul zilei. 

Intra în scenă haiducul „Față neagră”, un fel de „Zorro al României”, pentru că își acoperea fața cu o mască neagră atunci când ieşea în calea transporturilor cu aur trimise din minele Apusenilor către Viena.

Metalul preţios era topit apoi într-o peşteră şi transformat în monede.

Faptele ale i-au uimit, dar și înfricoșat pe mai toți locuitorii, mai ales pe bogătași și negustori, ba chiar și pe țărani, dar pe aceștia din cu totul alt motiv.

„Față neagră” părea să cunoască toate ungherele și potecile zonei Hațegului.

Apărea de unde nu te așteptai, pe poteci ferite, călare pe un cal negru, în straie ce-i trădau ștai­ful și cu fața acoperită de pânza neagră ce i-a adus po­recla care a îngrozit vreme lungă ținutul.

El lovea întotdeauna la sigur, ba un poștalion care trans­porta lucruri de valoare, ba o contesă aiurită, ba trăsuri în care se aflau no­­ta­­bilități ale vremii, culmea, taman când dă­duse norocul peste ei la o partidă de cărți ori când înca­saseră o sumă frumușică dintr-o tranzacție imobiliară sau dintr-o camătă.

„Este strigător la cer ca într-un im­periu civilizat din Europa, în plin secol XIX, un bandit precum „Față neagră” să-și facă astfel de cap și să pună pe jar o întreagă provincie!”, tunau ziarele vremii, potrivit formula-as.ro.

Dacă bogătașii, negustorii, crâșmarii tremurau pentru agoniseala lor, țăranii aveau o cu totul altă spaimă: lui lui „Față neagră” i se dusese vestea de mare crai, ucind mintea multor fete frumoase.

O întrebare îi măcina pe toți: cine putea fi acest haiduc căruia nu-i veniseră de hac nici șefii comitatului, nici gărzile imperiale? 

Cine putea fi acest om care știa dinainte cursele ce-i erau întinse și care, pe dea­supra, știa întotdeauna când bogații sau când institu­țiile importante din zo­nă aveau de făcut trans­porturi de valoare?

S-a scris o carte despre faptele sale

Iar mulți se îngrozeau numai la gândul că temutul „Față neagră” ar putea fi cine bă­nuiau ei. 

Adică, tocmai cel mai bogat om din Hațeg și din părțile Za­ran­dului, însuși comitele suprem al Hunedoarei, temu­tul baron Nopcsa Laszlo de Silvaș - Vasile Nopcea, cum îi spu­neau românii.

După o vreme, „Față Neagră” - Nopcea a devenit eroul folclorului local și al unui roman celebru în epocă, „Sărmanii bogaţi“, publicat în 1860 de scriitorul Jokai Mor.

Autorul volumului spunea povestea unui conte extrem de bogat, cu trăsături asemănătoare lui Nopcea, care conducea în secret o bandă de tâlhari și falsificatori de monede, care acționa la poalele Apusenilor, în ținutul Zarandului.

Baronul Nopcea l-a dat în judecată pe autor, pentru defăimare, însă a murit în 1884, cu puțin timp înainte de încheierea procesului.

După decesul acestuia și urmașii săi au cerut oprirea de la publicare a cărții. S-au putut mulțumi cu schimbarea numelui „eroului” ei.

În anii ’30, pentru prima dată, opera lui Jokai Mor a fost tradusă în limba română.

Cât despre Nopcea, după decesul survenit în palatul său din Deva, la vârsta de 90 de ani, a fost îngropat în cripta familiei din Fărăcădinul de Jos, de lângă Haţeg.

Domeniul său a fost apoi dăruit, după anul 1920, generalului Henri Berthelot, comuna hunedoreană respectivă purtând și astăzi numele ofițerului francez care a ajutat atât de mult România în timpul Primului Război Mondial.

Nopcea, în schimb, a cunoscut o reabilitare a renumelui său în perioada comunistă care l-au tranformat într-un fel de erou care lua de la bogați și dădea la săraci.

Dar amintirea sa a devenit tot mai palidă, deși oamenii din zona Hațegului spun și acum povești depre isprăvile lui „Față neagră”, haiducul-baron.