Am fost diagnosticată cu o boală gravă și incurabilă la numai 2 ani. Ce am ajuns să fac astăzi? Când am împlinit doi ani, am fost diagnosticată cu HIV.
Mama mi-a transmis virusul. Din fericire, tatăl și fratele meu nu au contractat HIV, ceea ce era doar o chestiune de statistică.
Am fost diagnosticată cu o boală gravă și incurabilă la numai 2 ani. Ce am ajuns să fac astăzi? Când am împlinit doi ani, am fost diagnosticată cu HIV
Unul din trei copii va contracta HIV la naștere atunci când mama nu ia medicamente antivirale. S-a întâmplat ca unul din acești trei copii să fiu chiar eu.
În ceea ce îl privește pe tata meu, se pare că HIV este mai greu de transmis de la o femeie la bărbat. Prin urmare, tatăl meu a fost negativ. Eu nu am avut niciun simptom care să conducă la diagnostic, dar mama a avut.
Avea afte, se simțea slăbită, obosită și se îmbolnăvea des de diferite boli, ceea ce a determinat-o să facă analize variate să vadă de ce boală suferă. În urma lor, din nefericire, am aflat că eram seropozitive.
Contractarea HIV la începutul anilor '90 era foarte diferită și mult mai dificilă decât este astăzi. Majoritatea nu supraviețuiau. Medicamentele se aflau încă în faza de testare, așa că veneau cu efecte secundare debilitante și nu aveau garanția că te vor ține în viață.
Citește și: Adrian Marinescu: În maximum o săptămână, orice pacient cu HIV - SIDA intră pe tratament
Mama mea a murit la 16 aprilie 1996. A trăit doi ani după ce a fost diagnosticată cu SIDA.
Crescând, am știut întotdeauna că am ceva numit HIV. Fiind atât de mică, nu înțelegeam ce înseamnă asta, dar ceea ce am înțeles a fost că mama mea a murit din cauza a ceea ce aveam eu.
Având în vedere că era o condamnare la moarte la acea vreme, trăiam cu frică în suflet în fiecare zi.
Mi s-a spus că voi ajunge la vârsta de 13 ani, asta în cel mai bun caz.
Efectele secundare ale medicamentelor m-au ținut într-o stare permanentă de boală, mi-am petrecut majoritatea primilor 15 ani din viață intrând și ieșind din spitale.
Am avut parte și de discriminare la școală și în comunitatea în care trăiam, așa că am început să mă urăsc și să urăsc să am HIV.
Mă făcea să mă simt o ciudată, mai ales că toată lumea mă numea așa.
A avea HIV astăzi este atât de grav față de cum era atunci.
Medicamentele sunt eficiente și ajută la menținerea în viață a persoanelor, fără efecte secundare și la prevenirea transmiterii virusului către parteneri intimi și copii, în cazul în care persoana este nedetectabilă.
Eu mi-am depășit ”data expirării” și nu mai am alta. Intenționez să trăiesc o viață lungă și normală cu HIV și am făcut-o de la vârsta de 15 ani.
În ceea ce privește stigmatizarea, mă confrunt rar cu ea, iar dacă o fac, nu mă mai afectează așa cum o făcea înainte.
Nu iau personal lipsa de educație a altcuiva. O iau ca pe o oportunitate de a educa și, de cele mai multe ori, oamenii sunt buni.
Citește și: Care români vor beneficia de analize gratuite, pentru depistarea cancerului, hepatitei şi SIDA
Când mi-am eliminat propriile stigmate cu privire la ce înseamnă să ai HIV, am văzut clar lumea altfel. Sunt atât de ancorată în propria mea realitate, încât opiniile celorlalți au devenit irelevante.
Pentru cei care ar dori să se testeze și să aibă grijă de sănătatea lor, cred cu tărie că lipsesc resursele adecvate pentru a face acest lucru.
90% dintre prietenii mei nu ar avea nicio idee unde să meargă pentru a se testa. Există atât de multă dezinformare care circulă pe internet, încât majoritatea oamenilor nu știu ce este real sau nu.
Oamenii se tem să se testeze.
Din cauza lipsei de resurse, HIV continuă să se răspândească, iar oamenii mor când acest lucru ar putea fi prevenit în proporție de 100%.
După ce am trecut prin cele mai rele experiențe cu HIV și le-am depășit fizic și mental, nu am vrut nimic mai mult decât să împărtășesc această... libertate emoțională cu alții. Mă simțeam atât de liberă și de vie, cum aș fi putut să nu le împărtășesc?!
HIV mi-a dat o direcție în care să îi ajut pe cei din jur. Am obținut o diplomă de licență în resurse umane pentru a-mi dezvolta capacitatea de a-i ajuta pe ceilalți. Scopul meu este să-mi îndrum clienții spre acceptarea de sine și spre o viață fericită și plină de intenții.
Cât despre viața mea de astăzi, sunt foarte fericită și mulțumită. Am o casă, am animale. Am o dietă bazată pe fructe și legume. Plănuiesc să încep să am copii și, între timp, mă pregătesc mental, financiar și fizic. Îmi iubesc viața și îi iubesc pe toți cei din ea. Sunt atât de recunoscătoare pentru tot ceea ce am trăit, deoarece m-a făcut să devin femeia care sunt astăzi.
În ceea ce privește cariera mea, fac multe lucruri diferite. Coaching, fotografie, muzică, scriu, vorbesc și gătesc. Fac coaching individual, în special cu persoane seropozitive.
În prezent, scriu prima mea carte pentru a-mi împărtăși povestea de viață și călătoria mea spre vindecare, așa că și asta a fost interesant.
Scopul meu principal este să dezvolt un program pentru pacienți internați și externați, unde oamenii pot veni fizic pentru a învăța despre ei înșiși și pentru a-și atinge cel mai înalt potențial, având parte de o libertate emoțională completă.
Comentarii 0