Regina Elisabeta a II-a a redactat o scrisoare al cărei conținut este total necunoscut și care nu poate fi deschisă până în 2085. Mesajul a fost scris și semnat de regină în noiembrie 1986, în timpul unei călătorii oficiale în Australia.
”Cartel ALFA” cere premierului declararea stării de urgenţă în domeniul energetic şi luarea de măsuri urgente, având în vedere ”gravitatea situaţiei şi a consecinţelor acesteia”. Sindicalişti cer măsuri urgente, între care pornirea imediată a grupurilor energetice pe cărbune.
Margareta a României a aflat cu imensă durere vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a, anunţă Biroul de presă al Custodelui Coroanei.
Un număr de 100 de intelectuali, printre care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Andrei Cornea, Nicolae Manolescu i-au adresată public o scrisoare deschisă ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru modificarea proiectelor de Legi ale educației.
Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania, împreună cu România şi Polonia, au cerut UE să facă mai mult pentru a combate reinterpretările ruseşti şi distorsiunile istoriei.