Opt lideri maghiari locali din Transilvania au refuzat să-l primească pe Péter Márki-Zay, contracandidatul lui Viktor Orban, în octombrie anul trecut, invocând referendumul din 5 decembrie 2004, privind acordarea cetăţeniei ungare maghiarilor de peste graniţe.
Citește și: Cine sunt Bălan Los Angeles, Bălan Mc Donald's, zis Marvel și Bălan Barcelona și de ce sunt arestați
Scrisoarea lor de anul trecut nu a fost destinată publicului, însă portalul Székelyhon.ro a intrat în posesia ei şi a prezentat-o vineri, iar unul dintre semnatari a confirmat autenticitatea documentului.
Citește și: Poliția britanică habar n-a avut că Anaser și Lindon Duduianu sunt în Anglia, deși erau urmăriți
Scrisoarea adresată candidatului opoziţiei ungare la funcţia de prim-ministru, Péter Márki-Zay, a fost semnată de preşedinţii Consiliilor Judeţene din Harghita, Covasna, Mureş şi Satu Mare – Csaba Borboly, Sándor Tamás, Ferenc Péter şi Csaba Pataki -, precum şi de primarii municipiilor de reşedinţă din aceste judeţe, Attila Korodi (Miercurea Ciuc), Árpád Antal (Sfântu Gheorghe), Zoltán Soós (Târgu-Mureş) şi Gábor Kereskényi (Satu Mare).
Potrivit MTI, conducătorii administraţiilor locale au început scrisoarea lor menţionând că reprezentantul legitim al comunităţii maghiare din Transilvania este Hunor Kelemen, iar dacă forţele de opoziţie acordă atenţie maghiarilor din Transilvania în cadrul campaniei electorale, ar trebui să-l contacteze mai întâi pe el.
Semnatarii au considerat un pas important şi pozitiv faptul că opoziţia maghiară vrea să acorde atenţie şi maghiarilor de peste graniţele Ungariei, deoarece şi ei cred că trebuie să vină vremea când “rănile naţiunii maghiare se vor vindeca şi nimeni nu va mai pune la îndoială apartenenţa la naţiune a maghiarilor de peste graniţe”.
"Păcatul săvârșit la 5 decembrie 2004 nu s-a prescris"
“Totodată menţionăm cu respect că maghiarii din Transilvania nu au uitat referendumul: păcatul săvârşit pe 5 decembrie nu s-a prescris.
Suntem dezamăgiţi de faptul că Dumneavoastră credeţi că data de 5 decembrie aparţine deja trecutului.
Acest lucru ne arată clar că nu simţiţi greutatea şi semnificaţia acelui referendum în viaţa maghiarilor care trăiesc peste hotare. Am dori să ştiţi că nu am trecut peste acel eveniment şi acest lucru nici nu este posibil atâta timp cât cei care au considerat firească divizarea naţiunii, împreună cu Ferenc Gyurcsány, fac parte din coaliţia de opoziţie”, se arată în scrisoare.
În campania referendumului, prim-ministrul de atunci, Ferenc Gyurcsány a susţinut neacordarea cetăţeniei maghiare pentru maghiarii din afara Ungariei, motivând că acordarea cetăţeniei ar favoriza apariţia a 23 milioane de români pe piaţa muncii din Ungaria.
Laura-Codruța Kovesi, acuzată că a fost folosită ca intrument de discreditare
Conducătorii administraţiilor locale au mai reamintit că, în urmă cu şapte ani, DNA a reţinut şi a încătuşat mai mulţi lideri maghiari din Transilvania şi din Ţinutul Secuiesc, despre care, ulterior, instanţa a stabilit că sunt nevinovaţi.
“În România, Direcţia Naţională Anticorupţie condusă de Laura-Codruţa Kövesi a fost folosită ca instrument de discreditare şi decapitare a liderilor comunităţii maghiare. Atunci nu am resimţit sprijinul opoziţiei ungare, nu am auzit indignarea lor faţă de măsurile abuzive: nu am fost contactaţi, nu am primit scrisori de simpatie. Ne pare extrem de îngrijorător faptul că doriţi să faceţi acelaşi lucru în Ungaria, să folosiţi parchetul în scopuri politice”, au precizat semnatarii scrisorii.
Ei şi-au exprimat îngrijorarea faţă de intenţia liderilor politici care doresc să preia puterea pentru a modifica legi adoptate cu două treimi din voturi, prin legi care se votează cu majoritate simplă şi se pregătesc să dizolve ordinea constituţională. Din perspectiva noastră, această intenţie este extrem de alarmantă, deoarece stabilitatea politică din ţara mamă este esenţială pentru toţi maghiarii, au scris semnatarii.
Ei au încheiat scrisoarea prin afirmaţia că, deşi apreciază intenţia întâlnirii, răspund negativ la această solicitare, subliniind că, după alegerile parlamentare, vor discuta cu reprezentanţii tuturor organizaţiilor politice ungare, fiind convinşi că unitatea naţiunii maghiare trebuie restabilită.
Árpád Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a confirmat portalului Székelyhon.ro autenticitatea scrisorii. El a spus că nu au primit un răspuns oficial, însă un membru al echipei lui Péter Márki-Zay a semnalat într-un mesaj privat că au luat notă de conţinutul scrisorii.