Concret, legislaţia în domeniu nu stabileşte altceva, astfel că se utilizează acest termen general, de trei ani. Însă, punctual, pot exista documente prin care să se ajungă la o altă înţelegere.
Judecătoarea Corina Jianu de la Tribunalul Constanța a primit la instanța de fond 7 ani de închisoare pentru corupție, însă a scăpat de acuzații după decizia CCR privind prescripția. Faptele au fost probate fără dubiu, dar judecătoarea va primi salariile restante pe nouă ani.
Curtea Europeană de Justiție a stabilit că încetarea proceselor penale ca urmare a prescripţiei date de instanțele din România după hotărârea CCR din 26 mai 2022 nu este conformă cu dreptul european.
Procurorii au ratat ocazia de a obţine condamnarea unui executor judecătoresc. Lăcrămioara Mereuţă a fost acuzată de abuz în serviciu, după ce ar fi vândut mai multe imobile cu preţuri la jumătate faţă de evaluare.
Judecătorii ICCJ au încetat, marți, procesul penal împotriva ex-ministurlui Comunicațiilor, Gabriel Sandu, în dosarul „Microsoft 2”, în care DNA l-a acuzat de spălare de bani.