O nouă alertă pentru șase tipuri de măști neconforme a fost emisă prin Sistemul de alertă rapidă european, anunță InfoCons. În total, până acum, au fost semnalate 158 de măști neconforme.
Administratorul firmei care a vândut către compania Unifarm 1,2 milioane de măşti de protecţie cu o capacitate de filtrare scăzută, care au fost distribuite în spitale de urgenţă unde erau trataţi pacienţii cu COVID, pus sub acuzare de procurori pentru înșelăciune.
Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, spune că o firmă a livrat măști neconforme Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, după ce aceasta a câștigat licitația organizată de primărie, prezentând produse de foarte bună calitate.
Ministerul Economiei a anunțat că va emite un ordin pentru a obliga comercianţii să precizeze dacă măștile sunt neconforme, asta după ce s-a aflat că jumătate dintre măştile aflate pe piaţă nu protejează împotriva Covid, potrivit Agerpres.