Coşmar pentru pasagerii unei curse Londra-Bucureşti. Oamenii spun că au fost ţinuţi patru ore în avion, cu motoarele pornite, şi apoi au fost anunţaţi că zborul e, de fapt, anulat.
British Museum din Londra a făcut public furtul "foarte neobişnuit" al unor obiecte din colecţiile sale, printre care se numără bijuterii şi pietre semipreţioase datând din secolul al XV-lea î.e.n., ceea ce a determinat instituţia să concedieze un angajat şi să sesizeze poliția.
Într-o lume în care prețurile imobiliare din Londra par a depăși realitatea, apariția unui apartament cu preț accesibil stârnește curiozitatea mulțimii.
Simona Halep continuă să fie ținută pe tușă. Deși a trecut mai bine de o lună de la audiere, procesul sportivei a fost considerat o „situație excepțională”. Vezi mai jos despre ce este vorba.
Un mausoleu vechi de 2.000 de ani a fost descoperit pe un șantier în Londra. Este cel mai bine conservat monument de acest fel descoperit până acum pe teritoriul Marii Britanii.