Polonia nu îndeplineşte cerinţele pentru a primi fonduri europene pentru redresarea post-COVID, a afirmat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Grupul Renault este vizat de o acţiune colectivă în justiţie în Franţa de către clienţii care s-au confruntat cu problemele motorului pe benzină 1.2 TCe, produs între 2012 și 2016. Acesta consumă anormal de mult ulei și a fost montat și pe modele Dacia, Duster și Lodgy.
Judecătoria Chişinău a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru fostul preşedinte socialist Igor Dodon, relatează presa de peste Prut.
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a declarat, imediat după ce instanţa bulgară a decis să o extrădeze în România pentru a ispăşi o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul "Gala Bute", că "se pare că nu există justiţie" pentru ea în România sau Bulgaria.
Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, și-a încheiat mandatul. În cei nouă ani de mandat a încasat un salariul colosal și două pensii speciale.